Last Updated on septembrie 27, 2014
Asociaţia Happy Moms, în parteneriat cu Primăria Braşov, organizează în Piaţa Sfatului, sambata, începând cu ora 10.00, evenimentul numit Happy Fest – festivalul familiei. Cei mari şi cei mici sunt invitaţi să participe la ateliere de creaţie, program de demonstraţii sportive, dans, jocuri şi facepainting, tombolă, studio foto şi alte surprize. Mamele însoţite de copii vor realiza decoraţiuni de toamnă, bijuterii, vor croşeta sau vor învăţa sa croşeteze, vor realiza brăţări şi obiecte hand-made, se vor delecta cu programul special conceput. Şi taţii au parte de surprize la locul evenimentului, la finalul zilei fiind organizată o seară în familie.
„În casă, dar afară”
Tema din acest an este „În casă, dar afară” şi constă în simularea spaţiului unei case în care locuieşte o familie, plus curtea aferentă în Piaţă Sfatului din Braşov, pe o suprafaţă de 100mp. (sursa: mytex.ro)
Fiecare „cameră” va fi organizată sub formă unui atelier de creaţie comun pentru mama şi copil. Vor există 10 „camere”, cu denumiri sugestive, unde mamele împreună cu cei mici vor crea bijuterii, obiecte decorative, vor picta hăinuţe, vor croşetă jucării şi altele. Va există un spaţiu în care părinţii şi copiii se vor distra neconvenţional, experimentând diverse accesorii supradimensionate utilizate în studiourile foto. Pe lângă atelierele de creaţie, „în curtea casei”, va exista un program de demonstraţii sportive, jocuri pentru mame şi copii, dar sunt şi alte surprize.
Scopul principal al evenimentului de mâine este acela de a reconecta familia, de a contribui la petrecerea în comun a câtorva ore de voie bună şi în egală măsură de a strânge fonduri pentru un proiect al asociaţiei.