Brasov: Un nou record de casatorii. 206 cununii civile, in 12 zile

Last Updated on august 26, 2014

In primele două sâmbete de după Sfânta Maria, la Serviciul de Stare Civilă din cadrul Primăriei Braşov s-au oficiat cununii civile ca pe bandă rulantă. Astfel, atât în data de 16 august, cât şi în 23 august, câte 55 de cupluri au spus „Da” în faţa ofiţerului de stare civilă.

Totodată, în perioada 13-17 august, s-au înregistrat la Braşov 108 căsătorii civile, respectiv câte cununii fuseseră înregistrate în primele două luni ale anului, după cum a precizat directorului Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor (SPCLEP) Braşov, George Roşca.

download

Şi săptămâna trecută au avut loc alte 100 de cununii, astfel că într-un interval de doar 12 zile (13 – 24 august), la Braşov, 206 cupluri şi-au unit destinele.

Multe căsătorii, multe cereri şi la buletine

Faţă de anul trecut, per total, numărul căsătoriilor a crescut cu 43, de la 1.136 la 1.179 de nunţi, până în data de 24 august. În 95% din cazuri, cel puţin unul dintre soţi are nevoie să îşi schimbe şi cartea de identitate, odată cu schimbarea numelui în urma căsătoriei, astfel că numărul mare de căsătorii este şi unul dintre motivele aglomeraţiei din aceste zile de la ghişeele Serviciului Evidenţa Persoanelor. (sursa: bzb.ro)

De asemenea, tot în această perioadă, se primesc şi o serie de cereri de preschimbare a actelor de naştere sau de identitate de la persoanele care au plecat la lucru în străinătate şi se întorc acasă în concediu, dar sunt şi o serie de cetăţeni care locuiesc în Braşov şi care pleacă în concedii, mai ales în străinătate, şi sunt nevoite să îşi schimbe actele de identitate, deoarece se apropie perioada de expirare.

Toate aceste motive creează cozi interminabile la SPCLEP, şi mai ales la Serviciul Evidenţa Persoanelor, care înregistrează la rândul său recorduri de dosare preluate.

Zilnic, aproximativ 170 de cetăţeni reuşesc să depună dosare pentru eliberarea sau preschimbarea actelor de identitate, în condiţiile în care media unor zile obişnuite este de 110 – 120 de dosare preluate.

Previous Story

Elena Moldovan: Buona notte! Brasov, din Liguria-Italia.TE IUBIM BRASOVULE! !!!!!!!

Next Story

Brasov: Asa va arata liftul cu cremaliera spre Cetatea Rasnov