Brasov: Asa va arata liftul cu cremaliera spre Cetatea Rasnov

Last Updated on august 26, 2014

Cetatea din Râşnov, unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din judeţul Braşov, va avea la sfârşitul acestui an un lift pe plan înclinat cu cremalieră, care va asigura legătura directă cu centrul staţiunii.

Proiectanţii au prezentat câteva simulări tridimensionale ale proiectului de amenajare a liftului cu cremalieră care va face o legătură directă între centrul oraşului şi Cetatea Râşnov. Prima staţie de îmbarcare va fi în spatele Casei de Cultură din oraş, iar pentru amenajarea celei de-a doua staţii, în zona Cetăţii va fi amenajată o platformă de belvedere, dar şi o alee care să facă legătura cu intrarea în obiectivul turistic.

666

Traseului liftului va avea o lungime totală de 165 de metri, cu o diferenţă de nivel de 94 de metri, iar unghiul de înclinare va fi de 34 de grade. Liftul va face 12 curse pe oră, cu o viteză de 2,5 metri pe secundă, cabina acestuia având capacitatea de a transporta 30 de persoane pe cursă. Consumul de energie pentru acest lift va fi unul redus, ţinând cont că are o contragreutate, şi totodată, este şi un mijloc de transport ecologic.

888

(sursa: bzb.ro)

„Acest proiect, alături de cel de reamenajare a centrului istoric la oraşului şi transformare în pietonal, sunt două proiecte de anvergură care contribuie la dezvoltarea turismului în zonă. Mă bucur că am reuşit să începem lucrările şi că am putut să transformăm Râşnovul dintr-un oraş industrial, care decăzuse odată cu desfiinţarea celor două fabrici mari din vremea comunismului, într-unul turistic”, a precizat primarul Râşnovului Adrian Veştea.

Lucrările de amenajare a liftului, care au o valoare de 10.718.447 de lei, se vor finaliza conform promisiunilor constructorului la începutul lunii decembrie, în prezent, fiind în curs de amenajare panta corespunzătoare pentru montarea căii de rulare. Autorităţile locale estimează că numărul turiştilor va creşte cu cel puţin 20%, după ce se va amenaja acest lift cu cremalieră.

Previous Story

Brasov: Un nou record de casatorii. 206 cununii civile, in 12 zile

Next Story

Oktoberfest Brasov: Un alt fel de concurs de Miss. Inscrie-te :)