Brasov: Consiliul Judetean al Elevilor va colabora cu Primaria in cadrul mai multor proiecte educationale

Last Updated on iunie 4, 2014

Primăria şi reprezentanţii elevilor vor derula proiecte comune. Primele care s-au bătut deja în cuie sunt Festivalul de Teatru din weekend pe care Primăria îl va sprijini, dar şi organizarea unei Zile a Porţilor Deschise la Universitatea Transilvania.

elevi-bv

Primarul Braşovului, George Scripcaru, a semnat marţi, 3 iunie, un protocol de colaborare cu Universitatea Transilvania şi Consiliul Judeţean al Elevilor, în vederea derulării unor proiecte comune din aria educaţională.

,,Semnarea acestui protocol înseamnă implicarea activă a acestei organizaţii în soluţionarea problemelor cu care se confruntă elevii braşoveni, dar şi în identificarea nevoilor şi aşteptărilor acestora. Vom avea o colaborare foarte strânsă în ceea ce priveşte sprijinirea proiectelor derulate de elevi, inclusiv în promovarea acestora, în consultarea lor cu privire la programele Municipalităţii care vizează domeniul educaţional, iar ei se vor implica în sprijinirea evenimentelor pe care Municipalitatea  le organizează, dar şi în promovarea în rândul elevilor a proiectelor şi programelor pe care noi, împreună cu ceilalţi parteneri, le derulăm în rândul elevilor. Totodată, vom încerca să sprijinim demersul iniţiat de Consiliul Judeţean al Elevilor, ca împreună cu Universitatea Transilvania să organizăm o << Zi a porţilor deschise>> pentru elevii braşoveni, eveniment în cadrul căruia fiecare facultate să îşi promoveze oferta educaţională. Primul eveniment organizat de elevi pe care Municipalitatea îl va sprijini este Festivalul de Teatru << Faţă în Faţă>>, care se va derula la sfârşitul acestei săptămâni la Centrul Cultural Reduta“, a declarat primarul George Scripcaru.

Pentru a facilita accesul elevilor la instituţiile de cultură aflate în subordinea Consiliului Local, Municipalitatea va asigura accesul gratuit unui anumit număr de elevi, maximum 10% din numărul total de locuri, cu condiţia existenţei unei solicitări prealabile, pentru fiecare spectacol sau eveniment, din partea Consiliului Judeţean al Elevilor. (sursa: adevarul.ro)

,,În calitate de reprezentanţi ai elevilor, este o oportunitate excelentă să ne putem bucura de susţinerea şi de atenţia Primăriei Municipiului Braşov. Pentru noi este extraordinar faptul că vocea elevilor a ajuns să fie auzită la nivelul autorităţilor locale şi să fie luată în considerare de oameni care au capacitatea de a ne îndruma mai târziu şi a deveni poate chiar modele pentru colegii noştri. Ca echipă, putem spune că orice parteneriat de acest tip reuşeşte să se formeze şi să ne ofere mai multă experienţă, care ulterior se conceretizează în proiecte din ce în ce mai complexe realizate pentru colegii noştri. Cea mai frumoasă latură a acestui parteneriat este, în definitiv, deschiderea autorităţilor faţă de ceea ce realizează elevii şi faptul că ei au ocazia să înţeleagă cât de important este să fii activ şi ce sprijin îţi poate aduce aceasta“, a spus reprezentanţa elevilor  Andra Cărăuşu.

Previous Story

Brasovul se infrateste cu Nurnberg, orasul cu cei mai multi romani din Germania, 70.000

Next Story

Aproape 90 de piloti participa la Marele Premiu al Orasului Brasov in acest weekend