Şase monumente istorice din judeţ au machete

Last Updated on mai 15, 2014

Acestea au fost realizate de elevi şi vor fi expuse în Casa Sfatului, în cadrul evenimentului „Noaptea Muzeelor”.  Cetatea de la Feldioara şi bisericile fortificate de la Prejmer, Hălchiu, Ghimbav, Sânpetru şi Codlea au fost reproduse, în miniatură de aproximativ 30 de elevi de la Colegiile Grigore Antipa, Nicolae Titulescu, Liceul Johannes Honterus şi de la Şcoala Gimnazială din Sânpetru.

machete

„Proiectul a început anul trecut, când elevii au vizitat obiectivele istorice, apoi au început să realizeze machetele, sub îndrumarea unui meşter care lucrează în lut. Recent au fost arse, iar defecţiunile au fost remediate de un specialist al Muzeului de Istorie Braşov. Până sâmbătă vor fi şi vopsite”, a declarat coordonatorul proiectului, Daniel Petrule. El a precizat că după ce vor fi expuse la  Muzeul Judeţean de Istorie din Braşov, machetele ar putea fi expuse în cele şase localităţi. Proiectul, a declarat Voica Baciu custode al muzeului de istorie, ar putea fi continuat şi cu realizarea altor machete.  (sursa: mytex.ro)

Previous Story

Schimbari importante la RAT Brasov! Se introduc coduri de culoare pentru liniile de autobuze

Next Story

Brasov: 50 km/ora – Politia Rutiera vrea sa reduca limita maxima de viteza pe strazile din oras. Esti de acord?