La Prima Şcoală Românească din Brașov a avut loc concursul „Brâncoveanu şi Braşovul”

Last Updated on mai 24, 2014

Concursul „Brâncoveanu şi Braşovul” a fost organizat de preotul profesor Vasile Oltean, directorul Muzeului Prima Şcoală Românească din Brașov, cu ocazia împlinirii a 300 de ani de când turcii i-au decapitat pe Constantin Brâncoveanu şi pe cei patru fii ai săi pentru că domnitorul Ţării Româneşti a refuzat să se lepede de credinţa strămoşească.

prima-scoala


Documentele deţinute de muzeul braşovean demonstrează că domnitorul a avut legături strânse cu Brașovul, motiv pentru care directorul muzeului a ales ca temă a concursului viaţa domnitorului muntean, ucis de turci după ce aceştia i-au decapitat mai întâi pe Constantin, Ştefan, Radu şi Matei, cei patru fii ai domnului Ţării Româneşti. 


„Legăturile lui Brâncoveanu cu Braşovul sunt extraordinare în toate domeniile, şi comercial, şi cultural. Avem mii de documente din vremea lui Brâncoveanu, dar avem și documente de bază ale familiei, chiar şi testamentul fiicei acestuia, Ancuţa, precum și corespondenţa domnitorului şi hrisoavele brâncoveneşti”, a explicat pr. prof. Vasile Oltean. (sursa: radioantenabv.ro)


Directorul muzeului a scris şi o carte pe această temă şi acum, când se împlinesc trei secole de la moartea domnitorului şi fiilor săi, a decis să organizeze concursul ca un omagiu adus domnitorului creştin. Concursul de genul „Cine ştie, câştigă”, a avut două secţiuni, una gimnazială şi alta liceală, subiectul fiind Brâncoveanu şi Braşovul, iar materialul documentar a fost cartea scrisă de preotul Vasile Oltean. Luni, 26 mai, la Muzeul Prima Şcoală Românească din Brașov, va avea loc premierea celor mai bune lucrări.

Advertisements
Previous Story

Brasovul Pedaleaza duminica la Zarnesti si Valea Doftanei

Next Story

Patinoarul Olimpic gazduieste, sambata, gala de MMA “Munte de Bataie”