Brasov: Targul Liceelor in acest week-end

Last Updated on mai 17, 2014

Inspectoratul Școlar al Județului Brașov, împreună cu cele 41 de unități școlare liceale și profesionale din județ, organizează timp de două zile, mâine şi duminică, Târgul Liceelor. Manifestarea va începe mâine, de la ora 10.00, la Brasov Business Park, în apropiere de capătul de linie RAT de la Saturn.

targ
„Ajuns la cea de a X-a ediție, Târgul Liceelor reprezintă un eveniment de referință în peisajul evenimentelor educaționale și de orientare școlară și profesională din județul nostru. Această ediție jubiliară se va desfășura la Brașov Business Park, într-un spațiu generos și profesional amenajat, evenimentul urmând să fie susținut la un înalt nivel de imagine și profesionalism”, spune inspectorul şcolar general Ariana Bucur. (sursa: Transilvania Expres)

Toate unitățile școlare liceale și profesionale brașovene vor fi reprezentate cu stand propriu, amenajat special pentru o bună prezentare a ofertei educaționale, inclusiv demonstraţii interactive. La acest târg, elevii din clasele a VIII-a vor putea afla detalii despre condiţiile de studiu oferite de cele peste 40 de unităţi de învăţământ liceal, dar şi despre oferta educaţională, pe profiluri şi specializări, pentru anul şcolar viitor. Târgul va fi deschis sâmbătă până la ora 18.00, iar duminică, între orele 9.00-16.00.

PROGRAMUL ACTIVITĂȚILOR

Sâmbătă, 17 mai 2014

10.00 – 18.00 – vizitarea standurilor expozanților
10.00 – Cuvânt de deschidere
11.30 – Moment artistic susținut de Ansamblul folcloric „Rapsodia” al Liceului de Muzică „Tudor Ciortea” din Brașov. Dirijor: prof. Victor Ionescu
1630 – Moment artistic susținut de Ansamblul folcloric „Crai Nou” al Palatului Copiilor din Brașov. Coregrafi: prof. Benone Pepine și prof. Petrișor Varga

Duminică, 18 mai 2014
10.00 – 16.00 – vizitarea standurilor expozanților
10.30 – Momente artistice susținute de soliști de muzică ușoară de la Palatul Copiilor din Brașov. Profesor îndrumător Ioan Pancea
11.30 – Intervenții ale invitaților Ministerului Educației Naționale și ale
reprezentanților Inspectoratului Școlar al Județului Brașov
– Intervenții ale oficialităților administrației publice județene și
locale
12.00 – Conferință de presă
12.30 – „Invitație la cafea”
1300 – Moment artistic susținut de Ansamblul de percuție „Versus” al Liceului de Muzică „Tudor Ciortea” din Brașov. Profesor îndrumător Cristina Puia

Previous Story

Brasov: “Ziua Canionului 7 Scari”, sambata 17 mai

Next Story

Junii Brasovului te invita la Jocul Stramosesc al Tinerilor din Cacova