Last Updated on mai 14, 2014
Noaptea Muzeelor devine un eveniment tot mai aşteptat la Braşov cu fiecare an care trece! De această dată, evenimentul va avea loc în noaptea de sâmbătă, 17 mai, iar la muzeele din oraş sunt aşteptaţi toţi braşovenii şi turiştii interesaţi de cultura şi istoria oraşului nostru. Muzeele s-au pregătit ca pentru o adevărată sărbătoare, cu expoziţii, concerte şi recitaluri muzicale, dar şi cu un spectacol de lasere, flăcări şi lumină care va avea loc în Piaţa Sfatului.
O altă noutate extrem de importantă pentru anvergura evenimentului este faptul că, din acest an, Castelul Bran intră şi el în circuitul Nopţii Europene a Muzeelor. Monumentul îşi deschide porţile în regim de gratuitate, iar vizitatorii au prilejul ca, începând de la ora 20.00 şi până la miezul nopţii, să intre în atmosfera plină de istorie şi legende, ce învăluie Castelul Bran. De asemenea, studenţii Facultăţii de Muzică din Braşov vor interpreta partituri special alese pentru acest eveniment.
Toate muzeele îşi vor închide porţile abia la miezul nopţii, iar vizitatorii pot petrece până atunci o seară extrem de interesantă, cu un tur al instituţiilor culturale din oraş. Intrarea la Muzeul de Etnografie costă 1,5 lei şi pot fi văzute expoziţia permanentă „Patrimoniul textil”, expoziţiile temporare „45 de ani de etnologie braşoveană” şi „Mărturii din vechiul şchei”, dar şi o vizionare de filme documentare etnografice – „Moara de apă de la Lisa”, „Ferecatul pietrelor de moară de la Ohaba”, „Războaiele de ţesut de la Lisa”. La Muzeul de Artă, pentru un leu pot fi vizionate expoziţia permanentă „Galeria Naţională – artă românească modernă şi contemporană” şi expoziţia temporară „Maeştri ai picturii româneşti.
Colecţia Lucian Pop”. La Prima Şcoală Românească, pentru 3 lei pot fi vizitate toate expoziţiile permanente. Casa Mureşenilor are cel mai diversificat program, cu multă muzică, piese de teatru şi realizarea unei statui în mărime naturală cu Dan Roşca pe trotuarul din faţa muzeului. Centrul Cultural Reduta, Opera Braşov, Clubul Rockstadt, Poarta Ecaterina, Piaţa Sfatului şi Galeria M8 oferă şi ele iubitorilor de frumos evenimente extrem de interesante, special pregătite pentru Noaptea Muzeelor. La Galeria M8 intrarea va fi liberă, iar evenimentele se vor desfăşură între ora 20.00 şi 01.00.
Platformele multi-media utilizate în timpul performance-ului vor crea o nouă organizare şi percepţie a spatiului în întuneric, acesta devenind un lucru care simte, care răspunde, poate fi manipulat, jucat, asumându-şi rolul de actor alături de performer. (sursa: bzb.ro)