Vor ajunge in SUA! Sagunistii care au castigat un concurs la NASA, sprijiniti de Ministerul Educatiei

Last Updated on aprilie 16, 2014

Cei nouă elevi de la Colegiul Naţional „Andrei Şaguna“ din Braşov, care în urmă cu puţin timp au făcur senzaţie la NASA, cîştigînd locurile I şi II la un concurs dedicat elevilor din întreaga lume, vor fi spijiniţi de Ministerul Educaţiei pentru a ajunge să-şi ridice premiile. Copiii aveau nevoie de aproximativ 30.000 de euro pentru a putea ajunge la sediul NASA şi încercau cu disperare să facă rost de bani, din buzunarele părinţilor sau ale unor sponsori, însă acum nu mai au nevoie să ceară bani.

nasa

Ministerul Educaţiei Naţionale a anunţat, într-un comunicat, că a inclus concursul „NASA Space Settlement” pe lista concursurilor internaţionale pentru care se asigură finanţare, ca urmare a unui demers făcut de premierul Victor Ponta. (sursa: Monitorul Expres)

„La solicitarea prim-ministrului Victor Ponta, ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a aprobat includerea concursului «NASA Space Settlement» pe lista concursurilor internaţionale pentru care se asigură finanţare pentru participarea elevilor romîni. Astfel, Guvernul României încurajează participarea tinerilor români la prestigiosul concurs organizat sub egida NASA şi sprijină performanţa elevilor şi a profesorilor care promovează România pe plan internaţional”, se arată în comunicatul MEN.

Echipa minune

O echipă formată din opt elevi din clasele XI de la Colegiul Naţional „Andrei Şaguna” din Braşov a cîştigat locul I la concursul organizat de NASA „NASA’s Space Settlement Contest-2014“ cu un proiect de oraş spaţial, iar un alt elev, de clasa a VI, dar care a concurat la categoria de elevi de clasa a VII-a, a ocupat locul II în cadrul aceluiaşi concurs.

Şaguniştuii s-au „bătut“ cu alte 800 de echipe din întreaga lume la concursul organizat de NASA, iar două dintre proiectele lor au ocupat primele poziţii.
Grupul format din opt elevi, şase fete şi doi băieţi, de clasa a XI a urcat pe prima poziţei a podiumului cu proiectul intitulat „Renaissance II”, care reprezintă viziunea lor despre renaşterea evoluţiei umane în spaţiu. Echipa este formată din Ioana Beclin, Bianca Iftimie, Victoria Ciociu, Bianca Gridean, Codrin Popa, Andrei Plămădeală, Alexandra Răfoi şi Roberta Tripea din clasele XI E şi XI B ale Colegiului. De asemenea, un alt elev, Răzvan Boie, în vîrstă de 12 ani, elev în clasa a VI-a, dar care a concurat cu elevi de clasa VII, s-a clasat pe locul al II-lea cu proiectul individual „The God’s Kite” („Zmeul lui Dumnezeu“), care a constat în construirea unei machete a unui oraş în spaţiu.

Din echipa de profesori coordonatori care i-au îndrumat pe elvii cîştigători au făcut parte Ciprian Şandor – profesor de Geografie, Carmen Tănăsescu şi Mircea Tănăsescu – profesori de Fizică.

Previous Story

Brasov: Calea Crucii, o procesiune religioasa la care sunt asteptati mii de brasovenide toate confesiunile

Next Story

Gratuitate cu program pe RAT pentru pensionari, intre 8:30 si 14. Crezi ca este o idee buna?