Brasov: In cartierul Astra II, locurile de parcare sunt la mare cautare

Last Updated on aprilie 30, 2014

Pe Calea Bucureşti, Berzei, Cocorului şi Carpaţilor, în unele cazuri preţul licitat aproape s-a triplat.

Primăria a organizat, ieri, o nouă licitaţie pentru a atribui locurile de parcare rămase libere în cartierul Astra II, respectiv în zona cuprinsă între Calea Bucureşti numere pare – Berzei – Zorilor şi Carpaţilor numere impare.
parcare-123
La licitaţie s-au prezentat 172 de persoane, iar procedura nu a fost deloc liniştită ţinând cont că anumite străzi sunt destule de aglomerate, astfel că nu există loc de parcare pentru fiecare.
Astfel, 5 dintre braşovenii care au participat la licitaţie au plecat acasă fără a reuşi să închirieze un loc, fie din cauză că lângă blocul lor nu mai era nici o parcare liberă, fie că preţul de adjudecare a urcat foarte mult.
Opt locuri, de pe Calea Bucureşti, Berzei, Cocorului şi Carpaţilor, au fost „râvnite” de mai mulţi locatari, iar cel mai mare preţ la care s-a ajuns în urma acestor licitaţii a fost de 350 de lei pentru un loc, în loc de 144 de lei, cât se plăteşte în mod normal pentru această zonă. Alţi braşoveni, de pe alte străzi, au avut mai mult noroc şi au prins chiar şi câte două locuri, în urma licitaţiei de ieri fiind închiriate, în total, 179 de locuri.  (sursa: BZB)
Pe 5 mai, edilii vor organiza o nouă licitaţie pentru a atribui şi locurile rămase libere în Florilor (fără str. Albăstrelelor nr.50, Al. Vlahuţă nr.32, Bujorului nr.21), Craiter şi Scriitorilor (fără str. Brânduşelor nr.3-9, Zizinului nr.1-13).
Previous Story

O predeleanca, de la animatoare la DJ de renume in SUA

Next Story

Brasov: Vezi Programul RAT in zilele de 1 si 2 mai