O paine de Brasov, primul produs traditional atestat

Last Updated on martie 12, 2014

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a emis primul atestatul de produs tradițional, după noile reglementări din domeniu. Atestatul de produs tradițional cu numărul 01 este acordat „Pâinii tradiționale Adriana”, fabricată în Brașov.

“Pîinea tradițională Adriana” se obține din făină de grîu albă, care provine din zona Țara Bîrsei, drojdie de panificație, sare iodată, cartofi din zona Brașov și Covasna și apă, procedeul de obținere fiind unul tradițional.
Astfel, operațiile de pregătire a materiilor prime și auxiliare, dozarea acestora, divizarea aluatului, modelarea, baterea cojii, ambalarea care se execută manual. Produsul din județul Brașov a fost înregistrat în ,,Registrul naţional al produselor tradiţionale”, la poziţia 01.

paine-brasov-

Atestatele eliberate anterior modificării legislației rămîn valabile nouă luni de la data intrării în vigoare a noului ordin. Eliberarea noului tip de atestat se face la solicitarea operatorului economic, după verificarea vechiului caiet de sarcini şi a spaţiului destinat producţiei, cu respectarea normelor impuse prin prezentul ordin, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii. (sursa: Monitorul Expres)

Cei înregistraţii în Registrul Naţional al Produselor Tradiţionale (RNPT) vor avea pe etichetă un logo de produs tradiţional, acesta fiind proprietatea exclusivă a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Produsul atestat ca tradiţional va reflecta aşteptările consumatorilor, fiind fabricat din materii prime locale, va prezenta o reţetă tradiţională specifică locului de prelucrare, şi va avea în procesul de obţinere şi operaţiuni de prelucrare manuale, toate acestea dovedind un mod de lucru tradiţional, potrivit reprezentanților Ministerului Agrigulturii.

Previous Story

Bucegi Mountains (Malaiesti) Romania

Next Story

(VIDEO) Jean Claude Van Damme impresionat de Biserica de Gheata de la Balea Lac