Last Updated on martie 28, 2014
Cetatea medievală se presupune că a fost construită în perioada 1211–1225, cât a durat stăpânirea teutonă în Ţara Bârsei, iar după plecarea cruciaţilor, cetatea din lemn a fost reconstruită sau transformată în una din piatră. Deşi nu există nici o menţiune documentară care să confirme această ipoteză, totuşi, fortificarea colinei încă din antichitate, sarcinile militare primite de comunitatea săsească din Ţara Bârsei în a doua jumatate a secolului al XIII-lea, tehnica construcţiei, fundaţia şi elevaţia primei incinte, identificate de majoritatea istoricilor în secolul al XIII-lea, ar putea fi argumente care să susţină ipoteza existenţei unei cetăţii anterioare primei menţiuni documentare.
Advertisements