Cetatea Rupea, bijuteria nascuta dintr-o ruina

Construcţia care datează din anul 1324 a fost în paragină până anul trecut, când s-au încheiat lucrările de restaurare, făcute cu 32 de milioane de lei, fonduri europene.

cetatea-rupea

Cetatea Rupea este una dintre cele mai vechi fortificaţii din judeţul Braşov. Impunătoarea fortăreaţă a ajuns însă o ruină în anii comunismului. Fiecare iarnă care a trecut a săpat adânc în zidurile cetăţii, astfel că, în 1990, majoritatea zidurilor erau distruse. Problemele au continuat şi în următorii 15 ani, când din cele patru turnuri nu a mai rămas decât unul singur. Drumul până la fortăreaţă s-a surpat şi el, astfel că Cetatea Rupea a rămas izolată pe dealul din localitate.

Începând cu anul 2002, edilii din localitate, dar şi cei de la Consiliul Judeţean Braşov au început să caute finanţare pentru a-i reda cetăţii farmecul de altădată. În toamna anului 2009 a venit şi finanţarea, în total 32 de milioane de lei. Edilii au convins prin faptul că au demonstrat că cetatea poate avea cel puţin 5.000 de turişti pe lună. Trei ani au durat lucrările de restaurare: s-au refăcut zidurile exterioare, dar şi cele patru turnuri. Pentru ca turiştii să ajungă uşor la cetate, s-a construit un nou drum modern şi asfaltat, o parcare de 110 locuri, dar şi una specială, pentru autocare. La Cetate este acum şi un centru de informare turistică. Forţăreaţa este iluminată pe timpul nopţii, astfel că priveliştea din drumul naţional este una superbă.

Număr dublu de turişti  

„Demersurile în vederea renovării cetăţii au început încă din anul 2002 şi, în 2013, am reuşit să finalizăm şi lucrările. Nu pot spune că am terminat totul. O să vedem dacă vom continua cu fonduri proprii sau o să primim sprijin guvernamental ori o finanţare europeană. Când am depus proiectul pentru finanţare, trebuia să facem nişte eşalonări pe cinci ani pentru câţi turişti vom putea aduce în cetate. În cererea de finanţare, spuneam că în primul an de implementare numărul de turişti va fi de 5.000 pe lună. Am ajuns, însă, la 10.000 pe lună“, a declarat primarul din Rupea, Flavius Dumitrescu. (sursa: adevarul.ro)

Cetatea Rupea este acum punctul major de atracţie pentru turiştii care vin în zonă. Este deschisă publicului, zilnic, în intervalul orar 10.00 – 20.00. Preţul unui bilet de intrare este de 10 lei pentru adulţi şi 5 lei pentru copii. Cetatea este situată la 70 de kilometri de Braşov, pe DN 13, spre Sighişoara. Este vizibilă din drumul naţional, astfel că intrarea spre obiectivul turistic nu poate fi ratată.

„Dacă acum câţiva ani vorbeam de o ruină, în prezent, Cetatea Rupea reprezintă poate principala atracţie turistică din nordul judeţului Braşov. Şi pentru oraşul Rupea este o realizare importantă, pentru că va atrage mai mulţi turişti în zonă, în drum spre Sighişoara“, a precizat Mihai Pascu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Braşov.

Previous Story

Brasov: Peste 400 de basarabeni s-au prins in Hora Unirii in Piata Sfatului

Next Story

Cetatea Rasnov. O seara de poveste care nu se mai intoarce. Sa fie minunata! (27.3.2014)

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Acceptând că acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.

Privacy Settings saved!
Privacy Settings

Atunci când vizitați orice site web, acesta poate stoca sau prelua informații pe browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Controlați aici serviciile personale de cookie-uri.

These cookies are necessary for the website to function and cannot be switched off in our systems.

In order to use this website we use the following technically required cookies
  • wordpress_test_cookie
  • wordpress_logged_in_
  • wordpress_sec

Decline all Services
Accept all Services