Brasov: 0 lei, biletul RAT pentru pensionar. Esti de acord?

Last Updated on martie 31, 2014 O nouă propunere de acordare a gratuităţii totale pe RAT pentru vârstnici a venit din partea consilierilor locali PSD, care vor să urmeze exemplul Ploieştiului, unde de fapt toţi localnicii care au venituri de până la 3.000 de lei merg gratuit cu mijloacele de transport în comun.

rat-brasov

Dacă la Ploieşti s-a putut, şi la Braşov se poate. Aceasta este părerea consilierilor locali braşoveni ai PSD, care au propus acordarea gratuităţii pe RAT pentru toţi pensionarii din municipiul Braşov. În Ploieşti, Consiliul Local a decis ca începând cu 1 aprilie toate persoanele care locuiesc în municipiu şi au venituri de sub 3.000 de lei să beneficieze de gratuitate totală pe transportul în comun, cel puţin până la finele anului 2015. (sursa: BZB)

Acordarea gratuităţii pe RAT pentru pensionari este o propunere a candidaţilor social-democraţi încă din campania electorală pentru alegerile locale din iunie 2012, dar nu s-a mai materializat. Cu ani în urmă, edilii au mai acordat o asemenea facilitate pentru vârstnici, însă au renunţat, fiindcă se cheltuia foarte mult de la bugetul local pentru subvenţionarea RAT Braşov.
În prezent, la Braşov, doar pensionarii cu venituri de până la 800 de lei primesc 10 călătorii gratuite pe RAT, lunar, iar restul plătesc 50% din valoarea unei călătorii.

„Cei şase consilieri ai PSD am venit cu această propunere care să fie dezbătută în şedinţa viitoare. O să vedem dacă avem susţinerea şi altor consilieri, pentru a se putea aproba acest proiect. Ploieştiul este un oraş de dimensiuni similare Braşovului, care are un buget similar cu al Braşovului şi cred că s-ar putea acorda şi la noi o asemenea facilitate cel puţin pentru pensionari”, a precizat consilierul local PSD Cătălin Leonte, şeful Comisiei de Buget – Finanţe din cadrul Consiliului Local Braşov.

Cu cât ar creşte subvenţia
Pentru anul în curs, RAT Braşov primeşte o subvenţie de 38 de milioane de lei, iar acordarea gratuităţii totale pentru pensionari ar însemna automat o creştere a fondurilor alocate de la bugetul local acestei regii. De exemplu, în Ploieşti, Primăria va aloca companiei de transport local o subvenţie de 62.970.000 lei, în 2014, şi de 64.544.249 lei, în 2015, după ce aproape 95% din populaţie beneficiază de gratuitate pe transportul în comun. Gratuitatea a fost acordată la Ploieşti pe perioada derulării lucrărilor de modernizare a liniilor de tramvai şi a infrastructurii stradale aferente, iar prin această măsură, municipalitatea doreşte să încurajeze utilizarea de către cetăţeni a transportului public pentru a evita supraaglomerarea traficului rutier în zonele afectate de lucrări.

Previous Story

Brasov: Aproape 9 milioane de lei vor fi cheltuite pentru a restaura curtea Bisericii Negre

Next Story

La Brasov se schimba metoda de strangere a gunoaielor menajere, incapand cu 1 aprilie