Stadion de gheata in Poiana Brasov. Cum ti se pare ideea?

Last Updated on februarie 27, 2014

Dacă în Poiana Braşov s-ar face o pistă de gheaţă peste cea de atletism, pe timp de iarnă, numărul turiştilor ar creşte cu cel puţin 10-15% . Este teoria pe care o susţine de câţiva ani Florin Florea, secretarul general al FR de Atletism. O teorie care are la bază două aspecte. Primul este legat strict de baza sportivă. În urmă cu peste 60 de ani, pe locul actualului stadion olimpic din Poiana Braşov a fost pistă de gheaţă. „În 1951, pe Stadionul Olimpic s-au organizat Jocurile Universitare de iarnă, abia după s-a trecut la pistă de atletism“, ne-a precizat Florea.

Al doilea aspect include staţiunea braşoveană. „Inzell, o staţiune din Germania asemănătoare cu Poiana Braşov, s-a dezvoltat pe baza patinajului viteză. Zeci de turişti merg anual acolo numai pentru stadionul de gheaţă. Una este să vii să patinezi pe o astfel de arenă şi alta este să te înghesui într-un patinoar de dimensiuni 60×30 metri“, a continuat oficialul FR de Atletism. El a explicat şi cum pot fi împăcate atletismul şi patinajul, astfel încât ambele discipline să beneficieze de baza sportivă existentă în Poiană: „Din martie şi până în noiembrie se poate face atletism. Apoi, la 1 noiembrie se scot plăcile pistei de atletism şi se dă drumul la gheaţă. Investiţia ar fi de aproximativ 2,5 milioane de euro, cu panourile de atletism şi ţevile de gheaţă montate sub structură. S-ar face o bază excepţională, nu trebuie acoperită, iar profitul ar fi garantat. Ar rămâne şi pentru comunitate, iar turiştii s-ar putea distra la munte şi pe un astfel de stadion. Pista de gheaţă va rezista şi la 10-12 grade plus“. (sursa: prosport.ro)

JO 2020 pentru tineret, şansa sporturilor de iarnă
Dacă România nu se va mişca în acest sens, probabil că o va face Bulgaria. Aşa cum a acţionat recent şi cu investiţiile în domeniul schiabil. Motiv pentru care, azi, inclusiv foarte mulţi români trec graniţa la vecini pentru o vacanţă la schi. O şansă ca o astfel de pistă de gheaţă să apară şi la noi este strict legată de organizarea Jocurilor Olimpice pentru tineret din 2020. România şi-a depus candidatura pentru a organiza evenimentul, catalogat peste valoarea Festivalului Olimpic al Tineretului European pe care l-a adus în 2013. Patinajul viteză este inclusă ca probă în program, astfel că infrastructura este obligatorie pentru a primi competiţia.

Advertisements
Previous Story

Hochei: Liga MOL – Corona Brasov a castigat, in deplasare, primul meci din play-off

Next Story

Brasov: Spectacol cu vedete la Eurovision, sambata 1 martie