Brasov: Liga Mol. Calificarea in finala se joaca la Patinoarul „Olimpic”

Last Updated on februarie 28, 2014

Corona Brașov a pierdut, 2-3, cea de-a doua confruntare cu Dab Docler din semifinalele Ligii Mol la hochei pe gheață. Astfel, scorul general a devenit 1-1, dar brașovenii păstrează aventajul „break-ului” reușit miercuri și pot rezolva calificarea în finală duminică și luni pe gheață Patinoarului „Olimpic”.

Ungurii nu își permiteau să mai piardă un meci pe teren propriu și și-au luat toate măsurile pentru a nu avea alte surprize.

Prima treime a fost dominată de Dab Docler, dar, din nou „Zidul” Polc a avut câteva intervenții miraculoase. Ai noștri au avut șansele lor, puține la număr, venite în special pe finalul reprizei, într-o superioritate numerică. Trebuie evidențiat și faptul că din nou „lupii” au rezistat fără gol primit, deși au evoluat un minut și jumătate cu doi oameni în minus pe gheață.

Din păcate, repriza a doua nu a fost una fericită pentru brașoveni. Jabornik a deschis norocos scorul, în minutul 25, cu un șut de la linia albastră, apoi, Somogyi a majorat avantajul ungurilor, în minutul 31. Molnar a redus din handicap după doar un minut, dar același SOmogyi a refăcut diferența pe finalul reprizei.

Partea a treia a debutat perfect pentru „lupi”, Gliga marcând după o superbă acțiune personală. Din păcate, până la final, elevii antrenorilor Kari Rauhanen și Greg Lindqvist nu au mai găsit drumul spre gol. (sursa: Transilvania Expres)

Și în cealaltă semifinală, Nove Zamky – Miskolc, după două jocuri scorul este 1-1, a doua dispută fiind câștigată de unguri cu 2-1.

Urmatoarea partida se va disputa duminica, 2 martie, de la ora 19 la Patinoarul Olimpic din Brasov.

Previous Story

De succes: O brasoveanca livreaza cosuri cu fructe proaspete companiilor

Next Story

(Video) Cinci studenti romani au inventat robotul de facut cartofi prajiti