Brasov: Campioana olimpica la sarituri cu schiurile vine la Rasnov!

Last Updated on februarie 19, 2014

Şi marea înfrântă a JO de la Soci, japoneza Sara Takanash, va sări de pe trambulinele româneşti, la Cupa Mondială din 1 – 2 martie. România va fi reprezentată de Dana Haralambie.

Ieri, la Bucureşti, în „Sala Hagi” de la sediul Ministerului Tineretului şi Sportului s-a desfăşurat o conferinţă de presă prilejuită de organizarea în România a două etape de Cupă Mondială (feminin) la sărituri cu schiurile. La eveniment a participat şi primarul Râşnovului, Adrian Veştea, în calitatea sa de preşedinte al comitetului de organizare, acesta ţinând să precizeze faptul că, odată cu găzduirea acestei competiţii, România, va intra în clubul select al celor doar 14 ţări din lume care, în actualul sezon competiţional, au găzduit sau vor găzdui etape de Cupă Mondială. De asemenea, Râşnovul se află printre cele 45 de oraşe de pe mapamond în care există un complex de trambuline.

„Am dorit să continuu la un alt nivel tradiţia Râşnovului, aceea de a fi leagăn pentru sporturile de iarnă din ţara noastră. De aici s-au ridicat, de-a lungul celor 90 de ani de istorie a federaţiei, nume de referinţă pentru schiul şi pentru biatlonul românesc. De aceea ne-am implicat cu toate forţele în acest proiect, zicem noi un exemplu pentru ceea ce trebuie să însemne un parteneriat public – privat, şi am reuşit construirea Complexului pentru sporturi de iarnă de la Râşnov” a declarat Adrian Veştea. Atât Inocenţiu Voinea, reprezentantul FRSB, cât şi Christian Moser, coordonatorul proiectului Move&Jump din partea OMV, au apreciat aportul substanţial pe care Primăria Râşnov l-a avut la construirea acestei baze datorită căreia oraşul a primit acum spre organizare această importantă competiţie de nivel mondial.

rasnov

La cele două etape de Cupă Mondială, una fiind programată chiar de Mărţişor, iar cealaltă în ziua următoare, pe 2 martie, au drept de participare sportive din 15 ţări. În funcţie de cota de ţară, o cotă dată de valoarea sportivelor, delegaţiile avea între 1 şi 7 săritoare. Delegaţia Germaniei şi-a trimis deja înscrierile nominale, printre sportive regăsindu-se şi campioana olimpică de la Sochi, Carina Vogt. De asemenea, lidera Cupei Mondiale din acest moment şi marea înfrântă a competiţiei olimpice, japoneza Sara Takanash face parte din delegaţia Japoniei, care se va prezenta la Râşnov tot cu 6 săritoare. România va fi reprezentată de Dana Haralambie, care şi-a câştigat dreptul de a participa în Cupa Mondială. De altfel, Dana s-a şi aflat ieri la Bucureşti, alături de antrenorul său, Florin Spulber, pentru a răspunde întrebărilor jurnaliştilor.

De ieri a început spectacolul!
Ca o bună repetiţie pentru Cupa Mondială, începând de marţi şi până la sfârşitul week-end-ului la Râşnov se vor desfăşura alte două competiţii internaţionale, „Carpat Cup” pe 19 şi 20 februarie, şi „FIS Cup” pe 21, 22 şi 23 februarie (vineri, ora 9.00 – antrenamentul oficial al fetelor, pe trambulina K64, urmat de cel al băieţilor, pe trambulina K90; sâmbătă şi duminică, ora 9.00 – concursul propriu-zis). (sursa: BZB)

Au ascuns zăpada în pădure!
„Suntem pregătiţi să fim bune gazde pentru oaspeţii noştri. Ne străduim să menţinem trambulinele în stare foarte bună, iar pentru aceasta ne-am făcut rezerve de zăpadă pe care am adăpostit-o în pădure şi am acoperit-o cu ramuri de brad pentru a o proteja de razele soarelui”, a mai adăugat primarul Adrian Veştea, care a adresat invitaţia tuturor iubitorilor sporturilor de iarnă şi în general iubitorilor sportului şi a mişcării în aer liber, în mijlocul naturii, de a veni în acest început de primăvară pe baza de pe Valea Cărbunării, unde vor avea parte de un spectacol sportiv de înaltă ţinută.

Previous Story

Brasov: The Wild Frontier (The Sydney Morning Herald)

Next Story

Rope Street in Brasov included in a top of the narrow streets in the world by the American magazine The Huffington Post