De la 1 aprilie, producătorii vor fi obligaţi să vândă gazul mai ieftin cu 20%. Nu ne vom bucura, însă, de toată reducerea, pentru că o împărţim cu furnizorii, deci facturile vor scădea cu 10%. Potrivit unor estimări, la un consum de 150 de
MoreDe la 1 aprilie, producătorii vor fi obligaţi să vândă gazul mai ieftin cu 20%. Nu ne vom bucura, însă, de toată reducerea, pentru că o împărţim cu furnizorii, deci facturile vor scădea cu 10%. Potrivit unor estimări, la un consum de 150 de
MoreLa mai puțin de un an de la inaugurare, Aeroportul Internațional de
Garaj la preţul unei garsoniere. Un anunţ imobiliar din Braşov a ajuns
Băieţelul de clasa a doua a adus aurul în România de la Olimpiada Internaţională de Aritmetică Mentală. Este cel mai recent trofeu
MoreUn consilier local din Brașov a demonstrat că nu se pricepe foarte bine să gestioneze avantajele tehnologiei, după ce a uitat să
MoreO aeronavă a companiei Wizz Air va face în următoarele patru ore survolări de tip școală în jurul Sibiului, operațiuni „touch and
MoreLa mai puțin de un an de la inaugurare, Aeroportul Internațional Brașov urmează să își adauge o nouă funcționalitate, menită să susțină activitatea forțelor NATO. Responsabilii acestui obiectiv aeroportuar, în parteneriat cu batalionul multinațional NATO de la Cincu, își propun să dezvolte înainte de luna mai a acestui an un așa-numit port aerian de debarcare, APOD, anunță Antena 3. Acesta ar urma să permită aterizarea unor aeronave militare de mari dimensiuni, precum Airbus A400M sau Airbus A330 MRTT. În acest context, surse locale arată că luni, 25 martie, pentru prima dată de la înființarea misiunii Aigle, un avion militar de
Cu un salariu mediu net de 4.588 de lei și o sumă medie solicitată de către proprietari pentru apartamentele cu 2 camere
MoreFasching Prejmer- „Sărbătoarea Clătitelor”, a 17-a ediţie, a fost amânat pentru perioada 6-7 aprilie 2024. „Programul a fost stabilit, clătite gustoase facem,
MoreSâmbătă, 30 martie, spre duminică, 31 martie, Brașovul trece la ora de vară. Astfel, în ultima zi a lunii martie, ceasurile vor
MoreDe la 1 aprilie, producătorii vor fi obligaţi să vândă gazul mai ieftin cu 20%. Nu ne vom bucura, însă, de toată
MoreLa mai puțin de un an de la inaugurare, Aeroportul Internațional de la Ghimbav – Brașov devine port aerian de debarcare pentru
MoreGaraj la preţul unei garsoniere. Un anunţ imobiliar din Braşov a ajuns viral pe internet: un proprietar cere 25.000 de euro pentru
MoreBăieţelul de clasa a doua a adus aurul în România de la Olimpiada Internaţională de Aritmetică Mentală. Este cel mai recent trofeu
MoreUn consilier local din Brașov a demonstrat că nu se pricepe foarte bine să gestioneze avantajele tehnologiei, după ce a uitat să
MoreO aeronavă a companiei Wizz Air va face în următoarele patru ore survolări de tip școală în jurul Sibiului, operațiuni „touch and
MoreLa mai puțin de un an de la inaugurare, Aeroportul Internațional Brașov urmează să își adauge o nouă funcționalitate, menită să susțină
MoreCu un salariu mediu net de 4.588 de lei și o sumă medie solicitată de către proprietari pentru apartamentele cu 2 camere
More