O întreagă familie a ajuns la spital în seara zilei de vineri, 4 octombrie, după ce a consumat ciuperci. Familia a fost vizitată de o mătușă care le-a adus niște ciuperci pe care le-a cules din pădure. Soția a preparat ciupercile, iar apoi s-au
MoreO întreagă familie a ajuns la spital în seara zilei de vineri, 4 octombrie, după ce a consumat ciuperci. Familia a fost vizitată de o mătușă care le-a adus niște ciuperci pe care le-a cules din pădure. Soția a preparat ciupercile, iar apoi s-au
MoreParlamentarii pregătesc o lege care să-i ajute pe șoferi, care vor avea
Eveniment auto de excepție în Piața Sfatului. Cele mai frumoase vehicule istorice
Evadarea celor doi deţinuţi, care în vară au aruncat în aer un bancomat din localitatea Şiria, a fost surprinsă de camerele de
More16 familii din Brașov au rămas pe drumuri, după ce clădirea în care locuiau a ars aproape complet. La locul intervenției s-au
MoreCinci persoane au fost rănite, după ce un microbuz a intrat într-o mașină care nu s-ar fi asigurat la ieșirea de pe
MoreUn copil de 11 ani a murit strivit în cabina unui camion de mare tonaj. Tatăl lui, care era la volan, îl luase în cabină să îi arate cum conduce mastodontul. Într-o curbă, însă, bărbatul a pierdut controlul TIR-ului. Camionul încărcat cu alimente mergea, pe Autostrada Soarelui, pe o ploaie deasă, de la Bucureşti la Constanţa. TIR-ul a derapat în dreptul localităţii Lehliu-Gară. A lovit parapetul de protecţie şi s-a răsturnat. Fiul şoferului, un băiat de clasa a cincea, a murit pe loc. Tatăl lui a fost dus, în stare gravă, la spital, unde medicii fac tot posibilul să îi
Brașovenii sunt invitați la consultații gratuite la cel mai mare sital mobil din Brașov. Peste 40 de cabinete, 150 de cadre medicale și
MoreO parte dintre șoferii brașoveni vor avea de plată în plus, de la 1 ianuarie 2025. De la începutul anului viitor, pe
MoreO tânără de 27 de ani a făcut infarct şi a murit la birou fără ca șefii să ia o măsură, în
MorePrimăria consideră că Brașovul are prea multă pădure așa că a dat drumul la tăiat. Nu contează că dealurile deja se chelesc.
MorePrimăria Brașov anunță că Direcția fiscală a lansat în dezbatere publică proiectul de hotărâre privind stabilirea impozitelor și taxelor locale, precum și
MoreO femeie a fost spulberată luni seara pe strada 13 Decembrie, în zona Rompetrol. A murit pe loc. „O femeie, care era
MoreMinisterul Educației a publicat lista integrală a școlilor și grădinițelor care și-au închis porțile sau și-au suspendat parțial cursurile, ca urmare a
MorePrimarul Brașovului, George Scripcaru, are emoții astăzi. Curtea de Apel va da sentința în dosarul Termoficarea în care primarul este acuzat de
MorePoliția Locală a început să dea amenzi în Parcarea din Poiană șoferilor care parchează pe mai multe locuri. Pe grupul de Facebook
MoreMall-ul AFI se va deschide pe 1 mai iar marea problemă o reprezintă locurile de parcare. În urmă cu câteva săptămâni, administratorii
More11 persoane, printre care un copil, s-au prezentat, sambata seara, la spital, cu suspiciune de toxiinfectie alimentara, dupa ce au consumat din
More