Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov scoate la concurs 17 posturi de asistent medical, specialitatea medicină generală, pe perioadă nedeterminată. Dosarele pot fi depuse până la 10 noiembrie 2026.
MoreSpitalul Clinic Județean de Urgență Brașov scoate la concurs 17 posturi de asistent medical, specialitatea medicină generală, pe perioadă nedeterminată. Dosarele pot fi depuse până la 10 noiembrie 2026.
MoreUn camion a derapat pe DN 13, între Feldioara și Hoghiz, a
Premium Interfinance vrea să construiască 41 de blocuri pe strada Cetinii din
Un autocar, o ambulanță care transporta un pacient și un autoturism au fost implicate într-un accident pe strada Hărmanului. După primele informații
MoreDouă trenuri de mare viteză s-au ciocnit în provincia Toledo, iar traficul pe ruta Madrid–Andaluzia a fost suspendat. Sunt raportate numeroase persoane
MorePrimăria Brașov continuă igienizarea străzii Laminoarelor din Noua și pregătește reabilitarea unui imobil din zonă. Sunt vizate fațada, terasa, rețelele de utilități
MoreUn pacient din Gorj a obținut definitiv restituirea costului unei operații robotice la privat. Cazul poate fi invocat și de alți asigurați, dar nu înseamnă că orice tratament privat devine automat decontabil.
Comprest recrutează șoferi pentru deszăpezirea Brașovului, cu salarii de la 4.000 de lei net. Sunt disponibile posturi pentru posesori de permis B
MorePrimăria Brașov pregătește două noi legături rutiere spre Sânpetru. Pentru strada Narciselor contractul de proiectare și execuție este semnat, iar pentru Aleea
MoreDemolarea părții afectate a blocului din Rahova s-a încheiat, iar din cele opt etaje au rămas patru. Explozia din octombrie 2025 s-a
MoreRetailerul francez Carrefour analizează vânzarea operațiunilor din România și a mandatat banca BNP Paribas pentru a găsi un potențial cumpărător, potrivit presei
MorePoiana Brașov rămâne și în acest an destinația cu cele mai scumpe pachete de Revelion din România. Cu urșii trimiși la hibernare,
MoreAltă intervenție dificilă. Salvamontiștii din Zărnești, Brașov, au avut parte de o intervenție maraton, care a durat aproape 10 ore, pentru salvarea unor
MoreBrașovenii și turiștii se pregătesc pentru un târg special de Halloween, care va avea loc în Piața Sfatului. Până atunci, sunt invitați
MoreCazul morții tinerilor îndrăgostiți Tony și Bianka, găsiți într-o mașină, scoate la iveală detalii cutremurătoare. Ancheta arată că cei doi au fugit
MoreBrașovul se confruntă cu o problemă uriașă în ceea ce privește parcările. În oraș există aproximativ 44.000 de locuri de parcare, în
MoreHotelul Aro Palace, simbol al Brașovului, va fi transformat în primul hotel Hyatt din România. A fost semnat contractul de proiectare pentru
MoreMobexpert a deschis astăzi la Brașov, în zona comercială Coresi, cel mai mare magazin al său din Transilvania. Spațiul are o suprafață
More