Corul Madrigal va susține două spectacole de Crăciun la Brașov, pe 3 și 4 decembrie, la Teatrul „Sică Alexandrescu”. Concertul din 4 decembrie este sold-out, iar pentru 3 decembrie a fost adăugată o reprezentație suplimentară.
MoreCorul Madrigal va susține două spectacole de Crăciun la Brașov, pe 3 și 4 decembrie, la Teatrul „Sică Alexandrescu”. Concertul din 4 decembrie este sold-out, iar pentru 3 decembrie a fost adăugată o reprezentație suplimentară.
MoreLacul Ruia din Poiana Brașov ar urma să fie înălțat cu 3
Curtea Bisericii Negre intră în restaurare pentru următorii doi ani. Investiția se
Procurorii anchetează ca tentativă de omor un incident petrecut într-un apartament de pe Bulevardul Saturn din Brașov. Femeia a reușit să ceară
MoreTrenul internațional București–Viena a ajuns la Sighișoara cu 379 de minute întârziere, după o avarie între Feldioara și Apața. Segmentul de 128
MoreTraficul pe DN1 s-a blocat duminică între Ploiești și Brașov, cu coloane inclusiv de la Predeal. Nici Centura Comarnic, deschisă la 1
MoreUn bărbat de 28 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce și-ar fi agresat partenera pe o stradă din Brașov și i-ar fi distrus telefonul. Dosarul vizează violență în familie, distrugere și tulburarea ordinii publice.
Un bloc cu risc seismic din Drumul Taberei a fost evacuat după apariția unei fisuri pe trei etaje. Autoritățile nu au stabilit
MoreFosta rampă menajeră din Timiș–Triaj a intrat în etapa finală de ecologizare, iar lucrările continuă și la depozitul industrial din apropiere. Împreună,
MoreCastelul Bran organizează, între 24 octombrie și 1 noiembrie, programul special „Legenda lui Dracul”, cu tururi tematice, petreceri în Parcul Regal și
MoreModificările în legislaţia rutieră au adus şi obligativitatea montării unui nou semn de circulaţie, care avertizează şoferii asupra pericolelor ce-i pândesc pe
MoreParcul tematic din Centrul Civic din Braşov este aproape finalizat. Elementul cel mai atractiv al noului loc de joacă este avionul de
MoreAsezata chiar la intersectia principalelor cai de acces in Poiana Brasov – intrarea dinspre Brasov si cea dinspre Rasnov – avand o pozitie
MoreŢinând cont că utilajele de mari dimensiuni nu aveau acces pe dealul cetăţii, din cauza înălţimii şi a terenului accidentat, iar excavările
MorePana vor ateriza avioane pe Aeroport, brasovenii se bucura de plimbari cu masina pe pista Aeroportului 🙂
MoreAgentia BANCA DE JOBURI organizeaza a treia Editie a celui mai asteptat Targ de Joburi de profil din Romania, pentru ocuparea pozitiilor de
MoreIasul organizeaza cel mai mare festival literar din Romania, Brasovul a organizat cel mai mare berar din Romania. Care oras va fi
MoreStiai ca … Bergler Stefan (1680-1738), filolog si editor de texte clasice, de faima europeana, s-a nascut in cartierul Blumana din Brasov,
More