Primarul din Râșnov a decis să țină cu pietonii și nu cu șoferii, spre deosebire de Brașov unde șoferii pot parca oriunde vor ei. La noi se mai ridică câte un autoturism, așa de reclamă, dar trotuarele sunt pline de mașini iar polițiștii nici
MorePrimarul din Râșnov a decis să țină cu pietonii și nu cu șoferii, spre deosebire de Brașov unde șoferii pot parca oriunde vor ei. La noi se mai ridică câte un autoturism, așa de reclamă, dar trotuarele sunt pline de mașini iar polițiștii nici
MoreMedeea Gheorma şi Rebecca Damoc, de la Şcoala Gimnazială 19, „şagunista” Ilinca
Conducerea Salrom a aruncat cu 12 mii de euro pe o chermeză
După ce un tânăr a fost strivit de un copac pe Aleea de sub Tâmpa, autoritățile anunță că au găsit alți 250
MoreUn turist italian a fost omorât azi-dimineaţă de o ursoaică cu pui pe care a încercat să o hrănească din palmă, pe
MoreStatul român a tolerat activitatea unor persoane numite politic care au acționat ca „lipitori” și odată ajunși în funcții publice au acționat
MoreMai multe echipaje de poliție și jandarmi au intervenit, în toiul nopții, la o adresă de pe Aleea Constructorilor, din cartierul Tractorul unde ar fi avut loc crimă violentă, notează BizBrașov. Criminalul ar fi fost prins după o urmărire scurtă, la câteva blocuri distanță de locul crimei. Oamenii din clădirea respectivă se plâng că trebuie să plece la serviciu, la schimbul 3, iar polițiștii nu îi lasă pentru că au de luat mărturiile celor prezenți. Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de o persoană cercetată pentru comiterea infracțiunii
Primarul George Scripcaru continuă criticile la adresa directorului RATBV Marian Geman. Poate nu ar fi rău ca Brașovul să preia modelul de
MoreCaz îngrozitor pe Transfăgărășan. Un motociclist italian de 48 de ani a fost ucis de o ursoaică, pe care tocmai o fotografia.
MoreUn bărbat din Italia, care se deplasa cu motocicleta pe Transfăgărășan, a murit în România după ce a fost atacat de un
MorePe Facebook, Dr. Grigorescu Dan, medic în SCJUBv i-a dat replica ministrului Sănătății care a acuzat sistemul spitalicesc din România că nu are capacitatea
MoreBrașovul are o problemă. Poliția spune că sunt 36 de treceri de pietoni cu probleme, Primăria spune că toate sunt în regulă.
MoreBrașoveanul Eduard Palaghiță, stabilit în New York și care a făcut celebră mașina românească peste ocean, are acum o nouă țintă, vrea
MoreBrașovenii îl vor putea pe Armin van Buuren în concert la Cluj, la Untold Festival. Organizatorii Untold Festival au anunțat în această după-amiază
MorePremierul Dacian Cioloș se pare că dorește o curățare reală a administrației locale. În ultimele zile Corpul de Contol al premierului a
MoreRegia Autonomă de Transport (RAT) Braşov a extins sistemul de management informatizat al transportului în comun la 16 linii, după ce la
MoreInspectoratul Şcolar Judeţean Braşov a decis nesancționarea profesorului de chimie, Nicolae Sauca, acuzat că ar lovi elevii, i-ar jigni şi i-ar supune
MoreTraian Băsescu a comentat recent într-o emisiune televizată situația din noul PNL în care se configurează „echilibrele de putere”. Se pare că există
More