Primarul din Râșnov a decis să țină cu pietonii și nu cu șoferii, spre deosebire de Brașov unde șoferii pot parca oriunde vor ei. La noi se mai ridică câte un autoturism, așa de reclamă, dar trotuarele sunt pline de mașini iar polițiștii nici
MorePrimarul din Râșnov a decis să țină cu pietonii și nu cu șoferii, spre deosebire de Brașov unde șoferii pot parca oriunde vor ei. La noi se mai ridică câte un autoturism, așa de reclamă, dar trotuarele sunt pline de mașini iar polițiștii nici
MoreMedeea Gheorma şi Rebecca Damoc, de la Şcoala Gimnazială 19, „şagunista” Ilinca
Conducerea Salrom a aruncat cu 12 mii de euro pe o chermeză
După ce un tânăr a fost strivit de un copac pe Aleea de sub Tâmpa, autoritățile anunță că au găsit alți 250
MoreUn turist italian a fost omorât azi-dimineaţă de o ursoaică cu pui pe care a încercat să o hrănească din palmă, pe
MoreStatul român a tolerat activitatea unor persoane numite politic care au acționat ca „lipitori” și odată ajunși în funcții publice au acționat
MoreMai multe echipaje de poliție și jandarmi au intervenit, în toiul nopții, la o adresă de pe Aleea Constructorilor, din cartierul Tractorul unde ar fi avut loc crimă violentă, notează BizBrașov. Criminalul ar fi fost prins după o urmărire scurtă, la câteva blocuri distanță de locul crimei. Oamenii din clădirea respectivă se plâng că trebuie să plece la serviciu, la schimbul 3, iar polițiștii nu îi lasă pentru că au de luat mărturiile celor prezenți. Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de o persoană cercetată pentru comiterea infracțiunii
Primarul George Scripcaru continuă criticile la adresa directorului RATBV Marian Geman. Poate nu ar fi rău ca Brașovul să preia modelul de
MoreCaz îngrozitor pe Transfăgărășan. Un motociclist italian de 48 de ani a fost ucis de o ursoaică, pe care tocmai o fotografia.
MoreUn bărbat din Italia, care se deplasa cu motocicleta pe Transfăgărășan, a murit în România după ce a fost atacat de un
MoreSupravieţuirea unui pasager, care a scăpat printr-o uşă de evacuare la câteva secunde după ce avionul Boeing 787 Dreamliner al companiei Air
MorePolițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 3 Poliție, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria
MorePrimăria a început colorarea în albastru a locurilor de parcare. Doar că a apărut o mică-mare problemă: nu se văd noaptea Un
MoreA venit și momentul de revoltă pentru membrii care au mai rămas în PSD și nu au votat cu George Simion sau
MorePoliţia Braşov anunţă că va intensifica patrulele prin parcurile oraşului, în sezonul estival. „Vara aduce soare, verdeață și… mai multă prezență în
MoreKelemen Hunor, liderul UDMR, a declarat joi seară, 12 iunie, că, în contextul în care se discută intens despre reducerea cheltuielilor statului,
MoreȘtrandul municipal din Sfântu Gheorghe, la 30 de kilometri de Brașov, își redeschide porțile pentru public începând de sâmbătă, 14 iunie. Vești
MoreServiciul Public Județean Salvamont – Salvaspeo Brașov a demonstrat, din nou, că tehnologia de vârf poate face diferența în gestionarea situațiilor critice.
More