Șapte caimani și un piton reticulat de 5,8 metri și aproximativ 80 kg au ajuns la „Reptilele lui Dracula”, expoziția zoologică privată din Brașov. Noile exemplare pot fi văzute la Duplex 2, în Fundătura Hărmanului.
MoreȘapte caimani și un piton reticulat de 5,8 metri și aproximativ 80 kg au ajuns la „Reptilele lui Dracula”, expoziția zoologică privată din Brașov. Noile exemplare pot fi văzute la Duplex 2, în Fundătura Hărmanului.
MoreKevin, un bebeluș de șase luni și doar 4 kilograme, a fost
Noul regulament al parcărilor din Brașov a fost aprobat după o ședință
Două accidente diferite s-au produs luni pe DN 1, în zona Făgărașului. La Ucea de Jos au murit două persoane, iar la
MoreVânătorii de munte împlinesc 110 ani de la înființare. Brigada 2 „Sarmizegetusa” organizează pe 3 noiembrie, de la ora 11:00, o ceremonie
MoreMacaragiii cu experiență pot depăși 9.000 de lei net pe lună, iar electricienii pot ajunge la circa 7.000 de lei. Meseriile tehnice
MoreUn bărbat a murit, iar o femeie a fost grav rănită într-un accident produs pe DN 1, lângă Ucea de Jos. Primele cercetări indică faptul că autoturismul ar fi intrat pe drumul național fără să acorde prioritate unei cisterne.
Spitalul Județean din Sfântu Gheorghe scoate la concurs 47 de posturi, iar Spitalul Județean Brașov are deschise proceduri pentru încă 44. În
MoreProprietarii cu balcoane închise nu vor plăti automat impozit dublu, spune ministrul Dezvoltării. Pentru lucrările fără autorizație poate fi necesară intrarea în
MoreBrașovul a aprobat noile reguli de parcare: 10 lei pe oră în weekend în zona 0, taxare până la ora 22:00 inclusiv
MorePrim-ministrul Ludovic Orban va efectua o vizită la Brașov. Premierul va participa vineri la ceremonia care va fi organizată la Troița din
MoreConsiliul Județean Brașov a semnat un nou contract pentru Aeroportul Brașov. Adrian Veştea: „Intrăm de astăzi intr-o nouă etapă a lucrărilor la
MorePădurile Brașovului au luat foc în aceste zile. 4 incendii au izbucnit în ultimele zile. Zonele afectate sunt la altitudine mare, unde
MoreDin nou mesaj RoAlert privind urșii în municipiul Brașov. Inspectoratul pentru Situţii de Urgenţă Braşov a transmis, în această noapte, un mesaj
MoreBrașovul se transformă încet încet într-un oraș columbian unde se construiește haotic pe dealuri. Doar că nu cocioabe ci apartamente scumpe. Pe
MoreÎn fiecare lună, opt dintre cei mai buni și implicați angajați ai RATBV S.A. sunt desemnați ”angajatul lunii” și primesc un premiu
MoreÎn Brașov ar urma să fie amplasată o statuie a Reginei Maria. O propunere în acest sens a fost făcută în Comisia
MoreISU Brașov a transmis un mesaj RO-ALERT luni seara în care se atenționează despre existența uni urs pe strada Amurgului, în zona
More