Șapte caimani și un piton reticulat de 5,8 metri și aproximativ 80 kg au ajuns la „Reptilele lui Dracula”, expoziția zoologică privată din Brașov. Noile exemplare pot fi văzute la Duplex 2, în Fundătura Hărmanului.
MoreȘapte caimani și un piton reticulat de 5,8 metri și aproximativ 80 kg au ajuns la „Reptilele lui Dracula”, expoziția zoologică privată din Brașov. Noile exemplare pot fi văzute la Duplex 2, în Fundătura Hărmanului.
MoreKevin, un bebeluș de șase luni și doar 4 kilograme, a fost
Noul regulament al parcărilor din Brașov a fost aprobat după o ședință
Două accidente diferite s-au produs luni pe DN 1, în zona Făgărașului. La Ucea de Jos au murit două persoane, iar la
MoreVânătorii de munte împlinesc 110 ani de la înființare. Brigada 2 „Sarmizegetusa” organizează pe 3 noiembrie, de la ora 11:00, o ceremonie
MoreMacaragiii cu experiență pot depăși 9.000 de lei net pe lună, iar electricienii pot ajunge la circa 7.000 de lei. Meseriile tehnice
MoreUn bărbat a murit, iar o femeie a fost grav rănită într-un accident produs pe DN 1, lângă Ucea de Jos. Primele cercetări indică faptul că autoturismul ar fi intrat pe drumul național fără să acorde prioritate unei cisterne.
Spitalul Județean din Sfântu Gheorghe scoate la concurs 47 de posturi, iar Spitalul Județean Brașov are deschise proceduri pentru încă 44. În
MoreProprietarii cu balcoane închise nu vor plăti automat impozit dublu, spune ministrul Dezvoltării. Pentru lucrările fără autorizație poate fi necesară intrarea în
MoreBrașovul a aprobat noile reguli de parcare: 10 lei pe oră în weekend în zona 0, taxare până la ora 22:00 inclusiv
MorePreședintele Consiliului Județean Brașov a anunțat miercuri că Brașovul va primi bani pentru Aeroport de la Guvern, prin bugetul de stat. Nu
MoreRecomandările sunt clare. Pentru poluarea masivă oamenii trebuie să poarte măști afară. Doar brașovenii vor să filtreze aerul poluat cu plămânii. Până
MoreCurățenia este un factor extrem de important pentru o călătorie plăcută cu autobuzul. Cei care merg în Poiana Brașov cu linia 20
MoreNu toți brașovenii sunt de acord să curețe cu plămânii aerul poluat din oraș. Momentan își spun oful pe Facebook dar urmează
MoreSituația a devenit mov în Brașov. S-a depășit indicele de poluare 200, în zona Coresi, potrivit visualair.com. Interesant este că Primăria refuză
MoreCâțiva brașoveni sunt deranjați că pute în Brașov și caută soluții. Foarte mulți brașoveni nu au nicio problemă cu putoarea din oraș,
MoreBrașovenii au treabă multă de ieri seară, Copii, femei, bătrâni sunt puși să filtreze cu plămânii din dotare aerul poluat extrem. Senzorii
MoreDuminică, 22 decembrie, pe străzile din Brașov a re loc evenimentul „Marșul Colindătorilor”, organizat de Frăția Ortodoxă Sf. Mare Mucenic Gheorghe purtătorul
More