Un urs, posibil o ursoaică însoțită de pui sau chiar mai multe exemplare, intră de câteva zile în Cimitirul Sfânta Treime din
MoreProblema urșilor care intră în zonele locuite trebuie tratată rapid de primării, fără ca autoritățile locale să se ascundă în spatele procedurilor
MoreGrupul austriac XXXLutz avansează cu lucrările la noul complex comercial din zona Coresi, unde vor funcționa, în aceeași clădire, magazinele de mobilier
MorePrimele teste toxicologice efectuate în cazul tinerei care a ajuns la spital după banchetul de absolvire nu ar fi indicat prezența drogurilor.
MoreUn urs a fost filmat pe strada Gladiolelor din cartierul Noua din Brașov, la mică distanță de locuințe. Animalul se plimba pe
MoreAproximativ 718 metri cubi de deșeuri menajere au ajuns, într-un singur an, la Stația de Epurare Brașov prin sistemul de canalizare. Cantitatea
MorePloaia torențială de sâmbătă seară a provocat probleme în mai multe zone din Brașov. În cartierul Noua, apa a ajuns în curțile
MoreUn bărbat de 34 de ani din comuna Vulcan, județul Brașov, a fost reținut de polițiști după ce ar fi vândut două
More