Consilierii locali din Brașov au aprobat, în ședința de marți, acordul de parteneriat dintre Municipiul Brașov și Fundația Țiriac pentru realizarea obiectivului
MoreBrașovenii și turiștii vor putea circula gratuit cu transportul în comun, în fiecare zi de vineri, începând din 3 aprilie, în cadrul
MorePrimăria Brașov a început lucrările de îndepărtare a stâncilor prăbușite în zona Pietrele lui Solomon, pe Drumul Forestier Valea cu Apă, în
MoreȘoferii care își lasă mașina în parcarea de la Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav vor plăti tarife mai mari, după modificarea grilei de taxe.
MoreLucrările de reabilitare la Lotul III din DJ 104D, pe tronsonul Șoarș – Bărcut – limita județelor Brașov-Sibiu, au ajuns la un
MoreCantina deschisă în centrul Brașovului pentru elevii Colegiului Național „Johannes Honterus” a început să atragă tot mai mulți turiști, după ce a
MoreSucursala Regională de Căi Ferate Brașov a început, în perioada 16–27 martie 2026, o amplă acțiune de salubrizare a zonelor de siguranță
MoreTraficul a fost blocat vineri dimineață pe DN1, în zona localității Voila, după ce un autocamion a luat foc în mers. Centrul
More