Universitatea Transilvania din Braşov are şi cadre didactice cu 7.000 sau 8.000 de euro pe lună. Nu toţi, ci doar cei care sunt performanţi, subliniază prof.dr.ing. Ioan Vasile Abrudan, rectorul instituţiei de învăţământ superior.
Concret, salariul cadrelor didactice este format din mai multe componente, în care o pondere importantă o are performanţa, iar acest sistem a fost aplicat de Universitate de mai bine de un deceniu, în premieră naţională.
Ponderea cea mai mare o au rezultatele în cercetări, implicarea în proiecte, numărul de articole ştiinţifice
„Fiecare cadru didactic sau cercetător are salariul minim stabilit de lege şi, în funcţie de performanţă, beneficiază de aceste creşteri, care pot fi foarte consistente în cazul colegilor cu performanţe deosebite.
Pot să vă spun că avem colegi care câştigă şi 7.000 sau 8.000 de euro net pe lună, plecând de la, evident, obligaţiile didactice pe care le au şi adăugând la acest salariu stabilit de lege veniturile din contracte de cercetare şi aceste creşteri salariale pe care noi le dăm în funcţie de indicator de performanţă, respectiv număr de articole, propuneri de proiecte care au minim 80% din punctajul maxim la evaluare, conducătorii de doctorat care publică beneficiază de o creştcere de 10%”, a detaliat rectorul Abrudan, citat de bzb.ro.
Altfel spus, există o componentă fixă la salariu, conform funcţiei didactice sau de cercetare. La aceasta, se adaugă componenta variabilă anuală. Pe partea de cercetare şi activităţi pe învăţământ, profesorul primeşte o gradaţie de merit de 25%.
Apoi, cei cu granturi şi proiecte primesc între 25 şi 50 de euro pe oră. Un articol publicat într-o revistă cotată ISI WoS cu FI, recompensa este de 10% pentru conducătorii de doctorat. În alte publicaţii, plusul este de 600 de lei la salariu lunar. Toate acestea sunt cumulative. Dar şi revizuibile annual. Dacă în următorul an, profesorul nu îşi reconfirmă performanţa, componenta variabilă este ajustată.
„Tocmai acest sistem diferențiat de salarizare a făcut ca Universitatea Transilvania să fie universitatea cu cel mai spectaculos salt în clasamentele naționale și internaționale. Dacă în 2012 eram pe locul 15 în România, astăzi suntem pe locul 5 și cred că acest sistem este unul corect, pentru că atât timp cât nu se va face diferențierea dintre performanță și lipsa de performanță sau muncă și nemuncă, o instituție nu are cum să fie performantă.
Acest lucru este mult mai îngrijorător nu pentru colegii care nu fac performanțe, ci pentru cei care fac, întrucât la un moment dat o să spună: de ce eu care muncesc și am rezultate beneficiez de același salariu ca un coleg care nu muncește sau nu are rezultatele mele?„, a mai declarat rectorul Abrudan, citat de Radio Romania Brasov.