Joi, 30 aprilie, s-a spart „buba” la RATBV. Nu mai puțin de 198 de polițiști și luptători SAS au intrat, la ora 7 dimineața, în casele a peste 44 de angajați ai regiei publice de transport, dar și în 2 baze ale RATBV.
„Societatea noastră mulțumește Parchetului și Poliției pentru felul în care s-au implicat în rezolvarea acestui caz de natură a prejudicia RATBV, clienții societății, precum și toate primăriile localităților deservite. Trebuie să menționăm faptul că, de mai mult timp, RATBV a încercat prin forțe proprii să stopeze acest adevărat fenomen al furturilor de carburant, însă, dată fiind forma de organizare a angajaților care se ocupau cu comiterea unor asemenea fapte, întregul sistem de fraudare, a fost peste posibilitățile operative și legale de rezolvare interne.
În aceste condiții singura metodă aplicabilă pentru stoparea acestui fenomen a fost colaborarea cu organele de Poliție.
RATBV colaborează cu instituțiile de aplicare a legii pentru elucidarea tuturor aspectelor legate de comiterea furturilor de motorină și a altor fapte de natură a prejudicia societatea. RATBV a mai avut suspiciuni de comiterea unor infracțiuni, fără a putea demonstra existența sistemului de sustragere de carburant, atunci când au fost evidențiate diferite consumuri de carburant pe 100 de km între mașini similare folosite pe trasee foarte asemănătoare sau pe același traseu.
De mai mult timp cercetăm documentele de parcurs ale autobuzelor RATBV pentru identificarea anomaliilor privind diferențele de consum la 100 de km., în vederea punerii la dispoziție
RATBV va proceda în cel mai scurt timp la implementarea unui nou sistem de monitorizare a consumurilor, precum și la îmbunătățirea semnificativă a sistemului de pază și monitorizare în autobazele societății.
Nu în ultimul rând vrem să asigurăm pe toată lumea cu privire la faptul că acei 46 de șoferi de autobuz cercetați acum de Parchet și Poliție nu-i reprezintă pe toți ceilalți aproape 1.000 de angajați care își îndeplinesc în mod corect și legal atribuțiile de serviciu pentru asigurarea sistemului de transport public.
Continuăm să monitorizăm și sesizăm orice abatere de la respectarea prevederilor legale sau îndeplinirea sarcinilor de serviciu, pentru eventualitatea în care cineva se mai gândește că, odată cu trecerea timpului, va putea frauda în orice fel societatea, inclusiv prin furtul de motorină”, a transmis conducerea RATBV S.A, scrie Biz Brasov.
Schema șoferilor era simplă: furau cu furtunul, în bidoane, la intrarea sau ieșirea din schimb. Își țineau și spatele unul la altul, știau, la perfecție, și în ce unghiuri „bat” camerele de luat vederi, scrie bzb.ro
Amploarea „afacerii” nu este deocamdată cunoscută, teoretic s-a probat că furtul era o practică din luna martie 2025. Surprinde însă nivelul „generalizat”: 39 de șoferi reținuți, aproximativ 1 din 10 șoferi angajați, procent mult mai mare dacă se ia în calcul că parcul auto e unul preponderent electric (autobuze electrice și troleibuze).
Nici volumul pare a nu fi mic: nu mai puțin de 8.000 de litri de motorină „la bidon” au strâns polițIștii într-o zi de percheziții, de la domiciliile suspecților. Cantitatea rămasă nevândută, pentru că aveau șI o rețea de „abonați” la motorină furată, în special deținători de utilaje agricole.