Last Updated on martie 20, 2025
Brașoveanul Bogdan Peșchir, considerat de anchetatori unul dintre cei mai importanți finanțatori ai campaniei electorale a lui Călin Georgescu, în mediul online, a fost adus din Brașov, la Inspectoratul General al Poliției.
Bărbatul este vizat de suspiciuni de corupere a alegătorilor, așa că dimineață, i-au fost percheziționate din nou proprietățile. Descinderi au avut loc însă și la influencerii pe care Peșchir i-a finanțat.
Cu ochelari de soare și cu cagulă pe față, brașoveanul Bogdan Peșchir a fost legitimat înainte de a fi introdus în sediul IGP. Este pentru prima oară când Bogdan Peșchir își dezvăluie identitatea, scrie Stirile Pro TV.
Serviciul Român de Informaţii (SRI) a arătat, într-un document desecretizat de CSAT, că Bogdan Peşchir, care are afaceri în Braşov, i-ar fi finanţat campania lui Călin Georgescu cu peste 380.000 de euro. Peşchir a lucrat la firme asociate cu criptomonede, care sunt deţinute de Gabriel Prodănescu, cetăţean cu dublă cetăţenie, emigrat din 1995 în Africa de Sud. De altfel, o firmă din Africa de Sud a contactat influencerii de pe TikTok, cărora le-a oferit câte o mie de euro pentru un clip de promovare, scrie Hotnews.
Surse apropiate anchetei afirmă că în dosar sunt vizaţi inclusiv influenceri care au făcut campanie pentru Călin Georgescu. Un bărbat din judeţul Timiş, la locuinţa căruia au avut loc, joi, percheziţii în dosarul de corupere a alegătorilor şi care a ieşit apoi în faţa porţii pe jumătate dezbrăcat şi cu o armă de airsoft cu lunetă, a fost amendat de poliţişti cu 5.000 de lei. De asemenea, arma i-a fost confiscată.
„În urma verificărilor efectuate, bărbatul, în vârstă de 30 de ani, a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 de lei, conform Legii 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor, iar ca măsură complementară, arma tip airsoft a fost confiscată”, a arătat IPJ Timiş.
Bărbatul, Alin Borcan, cunoscut pe TikTok, a ieşit în faţa casei pe jumătate dezbrăcat, cu o armă cu lunetă, şi le-a spus jurnaliştilor că „au venit nişte hoţi cu cagulă” la el în casă şi „l-au căutat pe domnul Georgescu la mine în sertare”.