Brașov. Investiție majoră: Două centre comerciale și 141 de locuri de parcare, în Sânpetru

Last Updated on martie 20, 2025 Brașov. Investiție majoră: Două centre comerciale și 141 de locuri de parcare, în Sânpetru 1

Două centre comerciale ar urma să prindă contur pe un teren ce totalizează 13.531 mp aflat la intersecția DJ 103 cu străzile George Coșbuc și Triajului și care se află în proprietatea unei persoane fizice.

În vederea pregătirii terenului pentru această investiție ar urma, mai întâi, să se facă amenajările conexe, respectiv drumurile interioare, zonele pietonale, parcările și canalizarea pluvială. Documentația tehnică a fost depusă în vederea avizării la Agenția pentru Protecția Mediului Brașov și, potrivit acesteia, investiția totală în aceste amenajări va fi de 2.717.139,55 lei, fără TVA, anunță Biz Brașov.

Noua zonă comercială va avea acces principal din drumul județean, iar proiectul prevede și amenajarea unui sens giratoriu în intersecția mai sus menționată.

Terenurile au categoria de folosință «curți construcții» și «drum-domeniu public», iar destinația conform P.U.Z. este de «zonă mixtă-comerț, servicii, birouri, logistică». Acces principal din DJ 103 dintr-un sens giratoriu, zona km 5+650 la intersecția cu str. George Coșbuc. Sensul giratoriu se va realiza cu 2 căi de circulație de 5,50 m fiecare, lățime cale inelară 11 mm, raza exterioară de 23 m și interioară de 12 m; – Acces secundar din str. Triajului, printr-un racord simplu cu raza circulară de 6 m; – Drumuri interioare cu lățimea carosabilului de 6-8 m; – Trotuare cu lățimea de 1,50-2,50 m; – 141 locuri de parcare”, se precizează în documentația tehnică.

Dublarea pasajului spre Sânpetru va intra „la pachet” cu extinderea străzii 13 Decembrie, după ce „s-a dat la pace” în ceea ce privește asigurarea finanțării
Consilierii locali brașoveni au aprobat în ședința de astăzi și două proiecte ce vizează dezvoltarea infrastructurii rutiere din municipiu, respectiv dublarea străzii 13 Decembrie la două benzi pe sens (tronson între centura Brașovului și intersecția cu str. Vasile Goldiș) și modernizarea străzii Vasile Goldiș. Finanțarea celor două obiective, estimată la un total de 100 de milioane de lei, ar urma să fie asigurată din fonduri guvernamentale prin Planul Național de Dezvoltare Locală, etapa a II-a, scrie Biz Brașov.

Cu această ocazie a fost adusă în discuție și problema dublării pasajului care traversează centura, și care are o singură bandă pe sens, ținând cont de creșterea valorilor de trafic pe ruta Sânpetru – Brașov. Primarul George Scripcaru a precizat că respectivul pasaj este în administrarea Consiliului Județean, care nu are sumele necesare pentru aceste lucrări, astfel că s-a decis, de comun acord, ca proiectul să fie derulat în parteneriat, respectiv finanțarea să fie asigurată din trei surse: CJ Brașov, Primăria Brașov și Primăria Sânpetru.

Chiar dacă termenul prevăzut de finalizare, cel puțin pentru lucrările de pe 13 Decembrie și Vasile Goldiș este 2027, primarul George Scripcaru speră ca toate proiectele de extindere a infrastructurii pe ruta Brașov – Sânpetru să fie finalizate mai repede.

Previous Story

„L-am spulberat!” – Gigi Becali nu mai vrea să audă de George Simion și anunță un proiect politic cu „cei mai valoroși” din AUR

Next Story

Percheziții de amploare în Brașov și alte județe la influencerii lui Călin Georgescu. TikToker: „Domnu’ Georgescu, fugiți!”