(Video) La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Soțul, cu 22 de ani mai tânăr

Last Updated on martie 6, 2025 (Video) La 57 de ani, Carmen a devenit cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Soțul, cu 22 de ani mai tânăr 1

Dorința de a deveni mamă nu ţine cont de vârstă. La 57 de ani, o femeie și-a strâns în brațe gemenii atât de mult doriţi. A adus pe lume o fetiţă şi un băieţel perfect sănătoşi şi devine, astfel, cea mai în vârstă mamă de gemeni din România. Numărul mamelor cu vârsta între 35 și 39 de ani a crescut cu 174% față de 1990, arată statisticile analizate de portalul clubulcopiilor.ro. În Brașov, una din cinci femei cu vârsta între 35 și 44 de ani nu are copii.

În prag de ziua mamei, Carmen a primit cel mai frumos cadou. A născut în această dimineaţă la Spitalul Județean de Urgență din Baia Mare. Cei doi copilași, o fetița și un băieţel, au primit nota 9 și sunt perfect sănătoși.

„De cand sunt aici e în premieră şi asta ne face să fim fericiţi şi să avem încredere că vom mai avea astfel de cazuri în viitor şi tot mai multe familii vor fi fericite”, spune Găvrilă Timiș, șef secția Obstetrică-Ginecologie.

Pe Carmen si Gabriel îi leagă o casnicie de 10 ani şi o diferenţă de vârstă de 22. Cuplul şi-a dorit mereu copii. Maria și Anton sunt numele alese pentru bebeluşi. „A fost…super. Domnul doctor, îl tot întrebam, sunteţi sigur, sunteţi sigur? Am fost super încântată. Este ceva magic şi ei sunt magici”, spune Carmen Mariana Mărcuș, mama gemenilor.

Pentru că legislaţia din România nu i-a permis să facă fertilizare in vitro după vârsta de 50 de ani, Carmen a plecat la o clinică din Grecia. Medicii eleni au fost alături de ea în sala de operaţie. „Este o ocazie foarte importantă şi sunt foarte bucuros să văd că doamna Mariana Carmen a născut la o vârstă aşa de înaintată. Cred că toate femeile au dreptul să nască”, a declarat Pantos Konstantinus, medic.

„Paciente sunt foarte multe care apelează la fertilizare in vitro. La 50 si 50+. vor doar să fie puţin încurajate. Au nevoie de curaj pentru că din păcate noi toţi ca şi societate puţin încercăm să le judecăm”, spune Laura Păun, reprezentant clinică.

În România, vârsta la care femeile decid să devină mame a crescut constant. În 2001, era un lucru firesc pentru femei să aibă primul copil înainte de 24 de ani. În 2021, a urcat la 27 de ani. Diferența e și mai evidentă în orașe. O femeie din București, de exemplu, devine mamă pentru prima oară, în medie, după 30 de ani.

Ginecolog la Maternitatea Brașov, dr. Mircea Preda, citat de Radio Romania Brasov:
Atunci când vorbim despre mediul urban, orașe mari, gen București, Cluj, Iași, Brașov, Timișoara, spre așa ceva ne îndreptăm. Din păcate, societatea s-a polarizat foarte mult. Pe de o parte ai categoria foarte săracă și lipsită de educație a populației, unde predomină mamele minore. Pe partea cealaltă ai categoria de societate mai potentă financiar, în care predomină partea de carieră, dezvoltare financiară, unde, de multe ori, copiii sunt văzuți ca un impediment în dezvoltare.

Previous Story

Surse: Cine sunt cei șase ‘trădători’ reținuți de DIICOT. „Comandamentul Vlad Țepeș”  a vrut să dea o lovitură de stat cu sprijin de la agenți ai Federației Ruse

Next Story

Braşov: Un mort şi doi răniţi într-un accident produs pe DN 1, la ieşirea din Predeal