Last Updated on martie 2, 2025
Compania Apa anunță că a sistat furnizarea apei pe două străzi din Brașov după ce o vană a crăpat.
Compania Apa Brasov: „FURNIZAREA APEI VA FI ÎNTRERUPTĂ PE STR. JUPITER SI URANUS!
Astazi, 2 martie, în intervalul orar 09:30 – 13 00, furnizarea apei va fi întreruptă pe strazile:
– Jupiter
– Uranus nr. 2-12, 1-11
Menționăm că, echipa de intervenție este în teren pentru reparații la o vana crapata, în punctul termic, de pe strada Jupiter.
Ne cerem scuze pentru disconfort!”
Primăria Codlea a solicitat să facă parte din acționariatul Companiei Apa Brașov
În altă ordine de idei, Mihai Cîmpeanu, tânărul primar al Municipiului Codlea, cere o discuție transparentă și concretă cu reprezentanții Companiei Apa Brașov, solicitând includerea Codlei în acționariatul companiei. Acesta susține că, potrivit legii, UAT Codlea ar trebui să facă parte din acționariat, nu doar să fie un simplu beneficiar al serviciilor de apă și canalizare, scrie Transilvania365.ro.
De ce Codlea nu este acționar la Compania Apa Brașov?
Compania Apa Brașov are un acționariat majoritar controlat de Primăria Municipiului Brașov și Consiliul Județean Brașov, care dețin împreună 84% din totalul acțiunilor. Pe lângă aceștia, mai multe localități din județ, precum Sânpetru sau Apața, dețin procente foarte mici din acționariat.
Cu toate acestea, Codlea nu este acționar, ci doar un beneficiar al serviciilor de apă și canalizare oferite de această companie. Potrivit primarului Mihai Cîmpeanu, această situație limitează drepturile de reprezentare și participare la deciziile administrative legate de funcționarea și dezvoltarea infrastructurii de apă și canalizare din localitate.
Demersul oficial al Primăriei Codlea
Pentru a-și consolida poziția și a avea un cuvânt de spus în gestionarea acestui serviciu public esențial, UAT Codlea a transmis o adresă oficială către Compania Apa Brașov, solicitând:
•Modificarea statutului său și includerea ca acționar al companiei.
•Identificarea soluțiilor legale care să permită acest demers.
„În calitate de membru al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară în Domeniul Apei din Județul Brașov (ADIDAJ) Brașov, UAT Codlea contribuie la dezvoltarea și buna funcționare a serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare. Cu toate acestea, Codlea nu deține calitatea de acționar, ceea ce îi limitează drepturile de reprezentare și de luare a deciziilor privind administrarea acestui serviciu public esențial. Noi trebuie să intrăm în legalitate. Pentru a avea delegare directă pentru acest serviciu, trebuie să fim și acționari, nu doar membri ADIDAJ. Scopul meu este să am o reprezentativitate în așa fel încât să ajung la tarife cât mai bune pentru cetățenii din Codlea”, susține primarul Mihai Cîmpeanu.
Ce solicită primarul din Codlea?
Pentru a clarifica situația juridică și administrativă, UAT Codlea a solicitat organizarea unei întâlniri pentru a discuta următoarele aspecte:
•Analiza cadrului juridic aplicabil privind structura acționariatului Companiei Apa Brașov.
•Identificarea soluțiilor juridice care să permită includerea Codlei ca acționar al companiei.
Sprijin din partea Primăriei Brașov
Pentru a susține acest demers, UAT Codlea a solicitat sprijinul Primăriei Brașov, având în vedere că aceasta este principalul acționar al Companiei Apa Brașov.
De ce este important acest demers pentru Codlea?
Lipsa statutului de acționar limitează capacitatea Primăriei Codlea de a participa la deciziile administrative legate de funcționarea și dezvoltarea infrastructurii de apă și canalizare. Într-o perioadă în care schimbările climatice afectează tot mai mult resursele de apă, Codlea dorește să aibă un cuvânt de spus în gestionarea acestor servicii publice esențiale.