Last Updated on februarie 25, 2025
Diana, o tânără mămică în vârstă de doar 29 de ani, și-a găsit sfârșitul într-un accident înfiorător provocat de un băiat de bani gata. Cum vinovatul este încă liber, oamenii au ieșit în stradă pentru a cere autorităților să facă dreptate.
Diana Crișan a murit pe 21 februarie, într-un accident cumplit provocat de fiul unui om de afaceri din Câmpia Turzii. Potrivit martorilor, șoferul în vârstă de 19 ani conducea un BMW X6 și ar fi participat la o cursă ilegală în momentul în care a pierdut controlul volanului și a intrat în plin în mașina în care se afla Diana și soțul ei. Acesta din urmă a supraviețuit ca prin minune, însă, din păcate, soția lui nu a avut același noroc. Doi copii mici au rămas acum fără mamă.
Chiar dacă accidentul s-a petrecut pe 21 februarie, autoritățile nu au luat încă nicio măsură împotriva vinovatului. Sute de oameni sunt revoltați și au ieșit, duminică, în stradă pentru a cere să se facă dreptate.
„În jurul orei 21, aseară, au pornit cei doi de la semaforul de la 3 Mocani, eram pe trotuar, se îndreptau către Câmpia Turzii… ar trebui să facă pușcărie și părinții care i-au cumpărat asemenea mașină la un mucos care habar nu are ce înseamnă șoferia” , a spune unul dintre martori, potrivit zcj.ro.
De asemenea, sunt voci care spun că tânărul ar fi protejat pentru că provine dintr-o familie influentă.
„Dacă era alt șofer, era închis urgent. Având în vedere că este unul din beizadele, o să se încheie cazul cu vina mortului. Mai are timp de acum să facă și alte victime, doar e băiat de bani gata. Din câte am înțeles, s-a dat o lege prin care cei care provoacă un accident rutier, în urma căruia sunt victime (morți) sunt arestați pe loc, ăsta nu are nicio problemă. Are tata bani. Are toată Poliția din Câmpia Turzii la picioare. Doar tata e Sultanul”, a transmis un protestatar, conform RTV.
Opinia publică din Câmpia Turzii este cu atât mai revoltată cu cât Dan Andrei Gheorghieș nu este la primul accident pe care îl produce. În 2024, la scurtă vreme după ce a reuşit să-şi ia permisul auto, tânărul a fost, de asemenea, implicat într-un alt accident rutier grav, însă nu se cunosc măsurile luate la vremea respectivă.
„Chiar dacă părinţii au bani, nu ar trebui să le cumpere copiilor aşa maşini, distrug vieţi fără să îşi dea seama. De adus înapoi nu o să o mai aducă nimeni, dar măcar să se oprească odată corupţia, să se facă dreptate şi banii să nu fie la mijloc”, a comentat cineva pe Facebook, conform Adevarul.