Last Updated on februarie 5, 2025
Programul Aeroportului Brașov va fi redus la 12 ore, miercuri și joi, este operațional în intervalul 9 -21, iar în restul zilelor, de la 7 dimineața până la ora 19, anunță G4Media. Nu este exclus ca programul de 12 ore să fie extins pe o perioadă mai lungă de timp, precizează autoritățile.
Decizia a fost luată de comun acord de către Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav și ROMATSA. Motivul ține de pregătirea unor noi controlori de trafic aerian, tot pentru acest obiectiv, proces care implică alocarea unuia sau mai mulți instructori din sala de dirijare către simulator.
Reprezentanții aeroportului precizează că dacă o altă companie aeriană în afara celei existente va intenționa să opereze regulat zboruri de la și spre Ghimbav, obiectivul poate reveni oricând la programul de 16 ore.
Potrivit acestora, modificarea vizează doar zborurile, programul terminalului și al angajaților rămânând 7-23.
Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav a primit în prima jumătate a anului trecut facturi în valoare de aproape un milion de lei de la Romatsa
Regia Autonomă Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav a primit în prima jumătate a anului trecut facturi în valoare de aproape un milion de lei de la Romatsa, compania care asigură serviciile aeriene la nivel național, susține deputatul USR, Ovidiu Paraschivescu.
Mai exact, conform datelor prezentate de acesta, în primele două trimestre ale anului trecut (perioada ianuarie – iunie), Romatsa a emis două facturi, în valoare totală de 988.654,66 lei. Pentru primul trimestru, Romatsa a emis o factură în valoare de 504.729,26 de lei, iar pentru cel de-al doilea trimestru, a fost facturată suma de 483.925,40 de lei, scrie Monitorul Expres.
Pe de altă parte, conform sursei amintite, administrația județeană brașoveană nu a menționat dacă a plătit sau nu cele două facturi.
Amintim din momentul deschiderii, până în 15 ianuarie 2024, Romatsa a asigurat servicii aeriene 12 ore pe zi, între orele 07.00 – 19.00, iar de la jumătatea lunii ianuarie a anului trecut programul a fost extins la 16 ore pe zi (07.00 – 23.00).