Last Updated on februarie 3, 2025
Un accident de circulație a avut loc în urmă cu puțin timp pe Varianta Ocolitoare a municipiului Brașov – VO1K.
„La acest moment traficul rutier se desfășoară cu restricții, pe o bandă de circulație, pe Varianta Ocolitoare a municipiului Brașov – VO1K, în zona localității Hărman către localitatea Sânpetru, ca urmare a producerii unui accident, unde un autoturism a ieșit în afara părții carosabile.
La fața locului au fost direcționate echipaje ale Poliției Rutiere, iar primele date indică faptul că persoana de la volanul autoturismului, un bărbat de 57 de ani, din cauza unor posibile afecțiuni medicale, survenite în timpul condusului, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare si a ieșit în afara părții carosabile.
Din nefericire, în pofida manevrelor medicale întreprinse de personalul specializat sosit la fața locului, pentru conducătorul auto a fost declarat decesul”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, inspector principal de poliție Daniel Zontea, citat de Radio Romania Brasov.
Moped spulberat pe DN 73, între Cristian și Brașov. Un bărbat și-a pierdut viața după impactul teribil
Accident mortal, în această dimineață, pe DN 73, între localitățile Cristian și Brașov. O persoană şi-a pierdut viaţa, după ce mopedul pe care îl conducea a fost acroşat de o maşină, în condiții ce urmează a fi stabilite în cadrul cercetărilor.
Conform poliţiştilor braşoveni, traficul rutier s-a desfășurat cu restricții, în jurul orelor 7.30, pe DN 73, între localitățile Cristian și Brașov, ca urmare a unui accident de circulație mortal.
„În accident a fost implicat conducătorul unui moped, care ar fi fost acroșat de un autoturism, în condiții ce urmează a fi stabilite în cadrul cercetărilor.
Din nefericire, în urma impactului, conducătorul mopedului a suferit leziuni corporale grave; echipajele specializate sosite la fața locului au declarat decesul. La locul accidentului se efectuează cercetări pentru lămurirea împrejurărilor și stabilirea cauzei producerii acestuia. Poliția Rutieră Brașov recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență în conducere, să adapteze viteza de rulare la condițiile de drum și să respecte indicațiile polițiștilor„, au transmis reprezentanţii IPJ Braşov, citați de Observator.