Last Updated on ianuarie 31, 2025
O decizie în dosarul lui Vlad Pascu, șoferul drogat care a ucis o studentă din Brașov și un alt tânăr în localitatea 2 Mai, este așteptată vineri la Judecătoria Mangalia. Individul riscă mulți ani de închisoare, dar fiind prima sentință, aceasta nu va fi definitivă.
Pedeapsa maximă pe care o poate primi poate ajunge la zece ani şi jumătate de închisoare. Vlad Pascu şi-a expus ultimul cuvânt în scris, depunând un memoriu la instanţă. Pronunţarea este așteptată la aproape un an de la primul termen, scrie Stirile Pro Tv
Apărătorul uneia dintre familiile victimelor accidentului de la 2 Mai, avocatul Adrian Cuculis, a declarat jurnaliştilor, la ieşirea din sediul Judecătoriei Mangalia: „Am ajuns la finalul procesului. Cred că au fost emoţii pentru toate părţile. Este o chestiune istorică, este, cred primul proces care a fost urmărit de presă de la început până la sfârşit.
Şi este important pentru că, deşi în contradicţie cu ceea ce am auzit astăzi în sala de judecată, lucruri pe care nu mi le-aş fi imaginat, respectiv că procesul, indiferent ce se întâmplă cu el, pe drumurile publice nu se va schimba nimic sau, de fapt, soluţia din acest dosar nu o să schimbe cu absolut nimic ţara. Ba da, eu cred că deja a fost schimbată încă de la momentul în care s-a petrecut accidentul”, a afirmat Adrian Cuculis.
„Concluziile noastre au fost de aplicare a unei pedepse maxime, respectiv cea pe care o permite legea în momentul de faţă, este de zece ani, şase luni şi 20 de zile, cu aplicarea, bineînţeles, a despăgubirilor pe care noi le-am cerut, părţile civile. Şi sigur că nu în ultimul rând, Parchetul a susţinut exact acelaşi lucru, orientarea către maximul pedepsei, ceea ce înseamnă, dacă instanţa va ţine cont, un maxim de 10 ani, 6 luni şi 20 de zile.
Despăgubirile urmează să le stabilească instanţa în funcţie de solicitări. Noi le-am solicitat cum le-am solicitat în toate dosarele la maximum din grila RCA, respectiv din lege, iar treaba asta o să o cântărească instanţa de judecată în funcţie de declaraţiile pe care părţile le-au dat„, a mai explicat avocatul, citat de Observator.
Apărătorul lui Vlad Pascu, avocatul Adrian Bendeac, a declarat jurnaliştilor despre memoriul depus la dosar de clientul său.
„Aveam cunoştinţă că a formulat un astfel de memoriu că şi-a expus ultimul cuvânt în scris pentru că şi el are emoţii, e bântuit şi el, bineînţeles, de regrete. Ca să nu-şi piardă cursivitatea ideilor, a zis că e mult mai bine şi mai înţelept să le aştearnă pe hârtie. Le-a scris olograf şi le-am depus în cadrul unor note scrise la dosar. Pot fi consultate, bineînţeles, de toate părţile implicate”, a afirmat avocatul.
Întrebat dacă va contesta pedeapsa, Adrian Bendeac a răspuns, potrivit Hotnews:
„Nu avem de unde şti ce pedeapsă va fi pronunţată. În situaţia în care nu ştim ce pedeapsă va fi, să aşteptăm totuşi motivarea acestei soluţii. Aşa cum bine ştim, nu va mai apărea minuta, soluţia când va fi făcută publică vom avea în acelaşi timp şi motivarea. Dacă vor fi aspecte care necesită a fi combătute de către instanţa de apel, cu siguranţă vor formula această cale. Au fost colegi care deja şi-au exprimat poziţia în sensul în care cu siguranţă vor ataca această sentinţă”.
Avocatul consideră că este greu de crezut că Vlad Pascu va primi pedeapsa minimă prevăzută de lege.
„Au fost solicitări în sala de judecată pentru o pedeapsă maximă, zece ani. Este greu de crezut că va fi o pedeapsă minimă. Bineînţeles, este rolul judecătorului, este suveran, este independent şi, în ultimul rând chiar dacă practica judiciară nu este un izvor de drept şi nu obligă o instanţă să pronunţe o soluţie astfel cum a fost pronunţat anterior de alţi judecători în cazuri similare, rămâne la latitudinea judecătorului care a instrumentat această cauză să stabilească în raport de toate probele de la dosar, să stabilească pedepsa”, a explicat Adrian Bendeac.