Last Updated on august 5, 2014
Trenul Hyperion, operat de compania Softrans, o divizie a companiei Softronic, cea care a dezvoltat trenul, va ajunge şi la Braşov din 14 septembrie. Deocamdată, trenul lansat pe 1 august, face curse Craiova – Bucureşti – Constanţa până pe 13 septembrie, după care îşi va modifica traseul pe ruta Craiova – Bucureşti – Braşov şi retur. „Ideea pentru care am lansat acest tren a fost să ducem oltenii la mare şi să îi aducem înapoi. Acest lucru se va întâmpla în sezon, după care ne vom muta pe Braşov până în primăvara târzie a anului viitor”, ne-a declarat Radu Zlatian, consultant în cadrul companiei Softronic.
Deşi a fost lansat ca un tren de mare viteză, Zlatian spune că nu va putea parcurge distanţa Bucureşti – Braşov în mai puţin de două ore, deoarece „suntem şi noi, ca şi CFR-ul, limitaţi de condiţiile de pe calea ferată”. „CFR-ul ar merge mai repede dacă ar putea, dar nu poate, deoarece nu s-au mai făcut lucrări de modernizare la calea ferată de foarte mult timp. În aceste condiţii, mergem cu viteza pe care ne-a permite infrastructura existentă”, a mai spus sursa citată. Rama electrică dezvoltată la Craiova cu know-how italian şi finanţare UE poate, dar n-are condiţii să atingă viteza maximă de 160 km/h, are lungimea de 70 de metri (patru vagoane) şi 145 de tone, putând transporta 150 de persoane pe scaune. Biletele se procură la urcare. ( sursa: bzb.ro)
4,5 milioane de euro pentru un tren
Întrebat dacă a fost contactat de alţi operatori pentru achiziţia ramei, Radu Zlatian, reprezentantul Softronic, a spus că CFR-ul a avut rama în teste timp de o lună. „Să vedem anul viitor dacă li se aprobă bani pentru achiziţii”, a spus acesta. Potrivit lui Zlatian, costul unei rame produse la Softronic este de 4,5 milioane de euro, cu un plus de un milion de euro pentru cele produse de Siemens sau Bombardier. „Investiţia se recuperează în 5 – 6 ani, dar este recuperabilă”, a mai spus sursa citată.