Last Updated on ianuarie 16, 2025
Alți turiști au fost salvați gratis, din bani publici, după ce au plecat pe un traseu în munții Bucegi în adidași. Nu aveau nici măcar căciuli sau mănuși.
„În seara trecută am intervenit pentru scoaterea un grup de 4 turiști pe Jepii Mici. Deși pe plăcuțele de la intrarea în traseu scrie că traseul este închis iarna acestea nu au ținut cont de ele și nici de sfatul unui lucrător de la captarea de apa.
În jurul orei 12 au plecat în traseu încălţaţi în adidaşi, fără căciuli, mănuși sau lanterne. Au reușit să ajungă până la Cascada Caraiman unde au rămas blocați. Am intervenit împreună cu colegul cu care sunt de serviciu la Refugiu Baba Mare reușind că după 7 ore de munca pe o ninsoare abundentă și -15 grade să îi aducem la Cabana Caraiman de unde i-am dus la telecabina dimineața.
O acțiune dificila unde am montat succesiv corzi pe o distanță de peste 300 de metri și am tăiat în zăpadă înghețată mai bine de 300 de trepte. Turiștii au fost tot timpul legați în corzi și în jurul orei 23 am ajuns cu ei la Cabana.”, a transmis salvamontistul Cipi Aldea pe Facebook, conform brasov.net.
Zece apeluri pentru salvamontişti în ultimele 24 de ore, patru dintre ele pentru echipajele din Braşov
Salvamontiştii au fost solicitaţi, în ultimele 24 de ore, pentru zece intervenţii, tot atâtea persoane fiind salvate. Cinci persoane au fost predate echipajelor medicale.
”În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 10 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. În cazul acestor intervenţii au fost salvate 10 persoane, 5 dintre acestea au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital”, a transmis, miercuri, Salvamont România, conform stiripesurse.ro.
Patru apeluri au fost pentru Salvamont Municipiul Braşov, 2 apeluri pentru Salvamont Borşa şi câte unul pentru Salvamont Predeal, Salvamont Lupeni, Salvamont Alba şi Salvamont Maramureş.