Last Updated on ianuarie 14, 2025
Pentru că cei de la Guvern nu vor să scoată privilegiale imorale, gen pensii speciale, sunt tăiate cheltuieli care duc și la anularea de trenuri.
Ordonanţa austerităţii scoate trenurile de pe şine. CFR anulează mai multe garnituri spre Braşov şi Constanţa şi ar putea fi doar începutul. Călătorii sunt indignaţi, iar sindicaliştii anunţă că vor începe proteste de amploare.
„Directorul general Traian Preoteasa a dat o circulară în teritoriu ca fiecare regională să vină cu măsuri de eficientizare a activităţii, în care se menţionează inclusiv anulări de trenuri Regio. Din această cauză vom asista la mai puţine trenuri pe reţeaua feroviară românească, impact ce va avea consecinţe asupra mobilităţii oamenilor„, a declarat Adrian Bărbulescu, editor „Club Feroviar”.
La cererea Observator, CFR Călători a anunţat că va reduce numărul trenurilor pe mai mult rute, inclusiv Bucureşti – Braşov. Vorbim de cel puţin 17 garnituri, dar pasagerii nu vor avea de suferit, anunţă compania de stat.
Liderii de sindicat sunt revoltaţi şi anunţă proteste. „Ordonanţa ‘Trenuleţul’ care spune că interzice efectuarea de ore suplimentare cu plata acestora, dacă nu se compensează. La CFR Călători nu se poate compensa. Anul acesta se fac alte posturi libere şi iar se taie tot ce rămân posturi vacante prin pensionare”, a declarat Rodrigo Maxim, lider de sindicat.
Dăm cu spatele şi în privinţa infrastructurii. În 30 de ani au fost modernizaţi 600 de kilometri de cale ferată şi doar opt au fost construiţi de la zero.
CFR Călători anulează al doilea tren deservit de rama Alstom Coradia pe ruta București – Brașov la nici o lună de la introducere
Rama nouă va sta jumătate de zi în depou fără a fi utilizată deși costurile de mentenanță nu sunt plătite de CFR Călători. La nici o lună de la introducerea a două perechi de trenuri pe ruta București – Brașov cu noua ramă Alstom Coradia, CFR Călători anunță că anulează trenul care pleacă la ora 13.22 din București și revine la ora 19.00 de la Brașov, scrie mobilitate.eu
Conform comunicatului CFR Călători „În concordanță cu cerințele reale ale pieței de transport feroviar de călători, cerințe care se modifică în conformitate cu legislația națională, CFR Călători efectuează o analiză permanentă a trenurilor operate și stabilește circulația lor în corelație cu aceste modificări.
Astfel, adaptarea circulației trenurilor este făcută în așa fel încât să aibă un impact MINIM asupra publicului și a pieței. De exemplu, unele trenuri vor fi suspendate doar în weekend, altele la anumite ore ale zilei, cu existența unor variante alternative. Respectiv publicul călător are la dispoziție un alt tren la un interval de o oră de la orarul trenului suspendat momentan.”