Last Updated on decembrie 18, 2024
Dacă până acum stațiunile de la munte au fost mai mult goale, de sărbători gradul de ocupare se anunță de cel puțin 80% în Poiana Brașov și pe Valea Prahovei.
Un hotel de 5 stele din Poiana Brașov își așteaptă clienții cu 64 de camere, dar și cu 120 de brazi îmbrăcați în luminițe galbene și fundițe aurii.
Camerele și apartamentele hotelului îmbină eleganța elvețiană și influențele transilvănene. Tencuiala de pe pereți are nuanța albastrului de Viscri, iar lemnul folosit pentru mobilier și tavanul săsesc este adus din Finlanda, conform Stirile Pro Tv.
De pe balcon, turiștii pot admira crestele Pietrei Craiului și ale munților Iezer-Păpușa. Prețurile pornesc de la 4.000 de lei de persoană de Crăciun și de la 6.500 de lei de persoană de Revelion.
Iuliana Duță, manager de vânzări: „Pentru perioada Revelionului suntem la grad de ocupare de 95%, iar pentru Crăciun am ajuns la 70% grad de ocupare, deci mai sunt ultimele spații disponibile.”
Un alt hotel de 4 stele, tot din Poiana Brașov, aflat chiar lângă pârtie, promite seri tematice pentru oaspeți.
Laura Ursu, manager hotel: „Conceptul este sky is the limit, avem aurora boreală într-o seară, seara zodiacului.”
Aici tarifele pornesc de la 3.600 de lei pentru trei nopți de Crăciun și, pentru că de Revelion sunt invitați artiști de renume, tariful pornește de la 9.800 de lei de persoană.
Și în alte stațiuni tarifele sunt mari pentru pachetele de sărbători. În Predeal, de exemplu, pornesc de la 3.000 de lei de persoană, iar în Azuga, la un hotel de 5 stele, pachetul de Revelion ajunge la 9.000 de lei pe cameră. Toate includ accesul la spa și mai multe cine festive.
Clienții acestui hotel de 4 stele din Sinaia se pot bucura de o piscină cu apă sărată. Pachetul de Crăciun include 4 nopți și pornește de la 5.000 de lei de persoană, iar de Revelion de la 7.000 de lei.
Teodora Thomas, administrator hotel: „Un meniu semnat de către un masterchef ,preparate specifice iernii reinterpretate pentru zona aceasta de fine-dining. Vom avea un desert cu gutui, sos fierbinte de ciocolată, caviarul, mușchiul de vită, iarăși reinterpretat.”
(…)
„Avem masajul de relaxare sau antistres, masajul cu pietre vulcanice, care este tot un masaj de relaxare uleiuri esențiale, cu aromă de cocos, de lavandă, untul pământului cu salvie, mentă…”
Cât costă cazarea în Craiova, Braşov sau Sibiu în perioada Târgului de Crăciun
În fiecare an, Târgurile de Crăciun din ţara noastră atrag turiștii ca un magnet. Faima târgului românesc este exploatată de hotelieri, care au crescut tarifele mai ceva ca-n alte orașe europene, spre exemplu Budapesta sau Viena.
Datele au fost extrase de pe platforma Booking.com şi sunt valabile pentru perioada dintre 17 şi 22 decembrie. Potrivit acestui set de date, spre exemplu la Braşov preţul pentru o noapte de cazare este între 140 de lei pe noapte şi 900 de lei, între timp ce la Craiova cea mai iefitnă cazare este 332 de lei pe noapte, iar cea mai scumpă 1816 lei, scrie Observator.
La Cluj preţul pleacă de la 140 de lei pe noapte şi ajunge până la 8.100 de lei. La Sibiu preţurile sunt între 150 de lei pe noapte şi 3847 de lei, iar la Bucureşti cea mai ieftină cazare este 120 de lei, asta în timp la ce la Budapesta sunt între echivalentul pentru 101 lei pe noapte şi peste 25.700 de lei pe noapte. La târgul de Crăciun din capitala Austriei preţurile sunt între 242 de lei şi peste 133.330 de lei pe noapte.