Last Updated on noiembrie 29, 2024
(foto: unupetrotus.ro)
Trei persoane au murit şi alte şase au fost rănite în urma unui accident produs vineri dimineaţă pe DN 2. În accident au fost implicate un autoturism cu şapte locuri şi o autoutilitară de 3,5 tone, care transporta carne.
“În urma evenimentului au rezultat trei victime decedate (adulţi), iar două victime (adulţi – una în stare de inconştienţă, una conştientă şi trei minori (un minor în stare de inconştienţă, doi conştienţi) au fost preluaţi de echipajele medicale şi transportaţi către spital. Victimele transportate către spital sunt politraumatizate”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, locotenent colonelul Andrei Grecu, citatd e Stirile Pro Tv.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău, şoferul autoturismului ar fi intrat pe contrasens. “Un bărbat în vârstă de 46 ani, în timp ce conducea un autoturism MCV cu 7 locuri pe DN 2 – E 85 dinspre Adjud spre Bacău, ar fi pătruns pe sensul opus de mers intrând în coliziune cu o autoutilitară condusă de un bărbat în vârstă de 43 ani.
Din nefericire, în urma evenimentului rutier a rezultat decesul a trei persoane, doi bărbaţi de 46, respectiv 55 ani şi o femeie de 45 ani, toţi din autoturism. Totodată, alte cinci persoane cu vârste cuprinse între 8 şi 43 de ani au fost rănite“, a precizat IPJ Bacău.
Șapte persoane au fost rănite în urma unui accident între două autovehicule, între Tărlungeni și Budila
Șapte persoane au fost rănite joi seara în urma unui accident între două autovehicule, pe DJ103B, între localitățile Tărlungeni și Budila, informează I.P.J. Brașov, potrivit Monitorul Expres.
În urma coliziunii dintre acestea, șapte persoane, care se aflau în autovehicule, au beneficiat de sprijin medical de specialitate.
La fața locului au fost direcționate echipaje ale poliției Rutiere Săcele, acestea urmând a efectua cercetări pentru stabilirea cauzei, dar și împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Brașov (ISU Brașov), spre locul intervenției au fost direcționate 2 autospeciale cu apă și spumă și modul de descarcerare, trei ambulanțe SMURD și trei ambulanțe SAJ.