Last Updated on noiembrie 28, 2024
Românii au mers la vot și s-au trezit cu un candidat pe primul loc despre care nu știau nimic. Traian Băsescu a avertizat că România este pe cale de a face „un președinte dintr-un robot, fiind inadmisibil ca cineva să ajungă șef de stat fără să aibă apariții publice, să aibă întâlniri cu cetățenii”. „Mesajele fabricate de Inteligența Artificială l-au adus în postura de lider în primul tur de scrutin”, a spus fostul președinte la Euronews.ro.
„Atunci când eram eu președinte încă nu exista TikTok, în România probabil, nu se punea problema controlului traficului rețelelor de socializare. Am observat foarte multă atenție dată securității cibernetice. Am înțeles că România deține Centrul de Securitate Cibernetică al Uniunii Europene”, a afirmat Traian Băsescu.
Cu toate acestea, Băsescu a precizat că „era să facem un președinte fără să-l vedem, un președinte făcut de roboți. Acest individ nu s-a întâlnit cu cetățeni, nu a bătut țara, nu a bătut țara, nu a avut clasicele întâlniri. Niște mesaje fabricate de Inteligența Artificială l-au adus în postura de lider în primul tur”, a spus fostul președinte al României.
Reacția lui Călin Georgescu la posibilitatea anulării primului tur al alegerilor prezidențiale
Candidatul independent la președinție Călin Georgescu a declarat miercuri seară că, în cazul în care CCR anulează primul tur al alegerilor prezidențiale, viitorul președinte „va fi ridicol pentru că este total nedemocratic”.
„Este ceva de neimaginat ce se întâmplă. Deci asta ar însemna, acesta este răspunsul meu, că indiferent ce preşedinte ulterior va fi, el este ridicol pentru că este total nedemocratic. Dacă acest lucru se întâmplă”, a declarat Călin Georgescu la Realitatea Plus, conform Digi 24.
„Vor să interzică dreptul poporului român de a vorbi liber. După 35 de ani, partidele clasice, acest conglomerat politic, care a dus toată ţara în pragul sărăciei şi a dezbinării totale, se văd înlăturate. Aceasta e problema, nu altceva. Aici vorbim de votul poporului român, care pe 24 noiembrie a fost perfect democratic şi legitim”, a mai spus candidatul independent.
Călin Georgescu l-a atacat și pe Klaus Iohannis. „Este interesant. Nici nu ştia ce înseamnă CSAT, deodată şi-a dus aminte ce înseamnă şi l-a convocat chiar pentru mine. Da, îmi face onoare să ştiţi chestiunea asta. Adică, da, e foarte interesant”, a precizat Georgescu.