Last Updated on noiembrie 27, 2024
La Curtea Constituțională deja au fost depuse două contestații în privința alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie. Constestațiile au fost depuse se către Cristian Terheș și Sebastian Constantin Popescu.
Augustin Zegrean: Dacă există condiții, CCR poate anula alegerile. Avem precedente în Europa
Fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, susține că, în cazul în care există motive întemeiate, Curtea Constituțională poate anula primul tur al alegerilor prezidențiale. De asemenea, Curtea Constituțională are rolul de a valida noul președinte al României, iar înainte de a lua această decizie, CCR verifică dacă au existat nereguli în procesul electoral.
”În momentul ăsta, domnul candidat Călin Georgescu a trecut de furcile caudine, el a fost validat, nu se mai poate face nimic. În schimb, după ce vin cifrele oficiale de la Biroul Electoral Central, cineva poate sesiza Curtea Constituțională și eu mă aștept să o și facă. Atunci când au decis asta, eu le-am spus să nu organizeze alegerile 3 săptămâni la rând, că ne vom trezi cu alegerile contestate. N-au vrut să asculte.
Curtea Constituțională este obligată să analizeze dosarul alegerilor și pot exista diferite tipuri de soluții pe care le vor dispune judecătorii. Vă dau un exemplu, dar vă rog să-l luați ca atare: dacă Curtea Constituțională constată nereguli majore se poate anula inclusiv primul tur de scrutin. Este un exemplu și trebuie să reținem că doar Curtea este cea care validează alegerea președintelui României”, a spus Augustin Zegrean, pentru STIRIPESURSE.RO.
Anterior, avocata Elenina Nicuț a scris pe contul său de Facebook că la Curtea Constituțională ar putea exista o cerere de anulare a alegerilor prezidențiale.
Ea a postat o imagine cu programul ședințelor CCR în care apar și două dosare ”de tip F”, despre care avocata spune că privesc alegerile prezidențiale.
”Unul dintre cele doua cred ca privește confirmarea si validarea rezultatelor din T1 (BEC a comunicat ieri, 26.11, ca a terminat de consemnat sicentralizat). Al doilea, insa, ar putea fi o cerere de anulare a alegerilor”, a scris Elenina Nicuț, conform G4Media.
Potrivit legislației citate de avocată, CCR are și atribuția de a solutiona cererilor de anulare a alegerilor: