Traficul feroviar din Brașov îngreunat din cauza ninsorilor: Copaci căzuţi pe şine între Dârste – Timişu de Sus

Last Updated on noiembrie 23, 2024 Traficul feroviar din Brașov îngreunat din cauza ninsorilor: Copaci căzuţi pe şine între Dârste – Timişu de Sus 1

Traficul feroviar din România se desfășoară sâmbătă în condiții de iarnă severă, cu dificultăți majore pe raza Sucursalelor Regionale CF (SRCF) Brașov și Iași. Ninsoarea abundentă, temperaturile scăzute și căderile de copaci pe liniile de cale ferată și pe cablurile de înaltă tensiune au dus la perturbări serioase, informează Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA.

Potrivit unui comunicat lansat de cfrcalatori.ro, pe distanța Dârste- Timișu de Sus, căderile de copaci au avariat firul de contact, ceea ce a forțat reorganizarea circulației, scrie Kanal D.

În prezent:
– Tracțiunea Diesel este utilizată pe firul 2.
– Tracțiunea electrică a fost menținută pe firul 1.
Pe tronsonul Stânceni- Lunca Bradului, traficul feroviar a fost oprit temporar în timpul nopții pentru intervenții de urgență. Deși circulația s-a reluat în această dimineață, un nou incident a avut loc la ora 06:15, când alți copaci au căzut pe linie.
Echipele de intervenție lucrează cu două drezine pantograf pentru a curăța zona.

CFR SA a activat comandamentele locale pentru Brașov și Iași, mobilizând echipe de intervenție care acționează operativ pentru curățarea liniilor și remedierea cablurilor electrice. De asemenea, compania monitorizează în timp real evoluția condițiilor meteorologice și menține contactul cu operatorii de transport feroviar de călători.

Bilanțul avertizării meteo de vreme rea în județ: 7 arbori căzuți și tablă desprinsă de pe două case

4 arbori căzuți între localitățile Zărnești și Poiana Mărului, 2 în Predeal și unul în Poiana Brașov. Plus bucăți de tablă de pe două acoperișuri în localitatea Zărnești. Sunt situațiile în care au fost solicitați să intervină, în ultimele 24 de ore, pompierii brașoveni, când județul a fost sub avertizare meteorologică de vreme rea, scrie Biz Brasov.

„Din fericire, în nicio situație nu au fost înregistrate victime sau alte pagube materiale”, au transmis reprezentanții ISU Brașov.

Advertisements
Previous Story

Fără taxe de bagaje la cursele low-cost? Spania a amendat 5 companii aeriene low-cost pentru taxarea pasagerilor pentru bagajele de mână

Next Story

Brașoveanca Iuliana Pepene s-a despărțit de iubit. Nu vrea să fie „mămică de ocazie”