Last Updated on noiembrie 22, 2024
Ninsoarea de ieri i-a făcut pe unii să se gândească la schiat dar sunt temperați de cei de la Salvamont. Salvamontiştii din Poiana Braşov afirmă că, deşi a nins abundent la munte, iar zăpada s-a aşternut, pârtiile nu sunt încă amenajate.
În paralel, administratorii pârtiilor din Braşov au pus în funcţiune tunurile şi lănciile care produc zăpadă, însă prezenţa schiorilor pe pârtiile neamenajate încă strică stratul de zăpadă, transmite G4 Media. ”Temperaturile scăzute şi precipitaţiile sub formă de ninsoare din ultima vreme reprezintă un motiv de bucurie pentru pasionaţii de schi, fie alpin, fie de tură.
Însă pârtiile nu au fost încă deschise. Fiind în plin proces de amenajare se acţionează cu instalaţiile de producere a zăpezii artificiale pentru stabilirea unui strat de bază cât mai bun, pe care va fi clădită în cea mai mare parte calitatea sezonului. Schiorii nerăbdători, care din păcate sunt prezenţi într-un număr mare, distrug acest strat de bază, zădărnicind munca administratorilor domeniului schiabil” , transmit, vineri, pe Facebook, reprezentanţii Salvamont Braşov.
Ei subliniază că, pentru că pârtiile nu sunt încă amenajate şi nivelate, cei care practică sporturi de iarnă în zone neamenajate riscă să se accidenteze, stratul de zăpadă fiind deocamdată insuficient şi acoperind doar superficial potenţialele pericole.
Gondola Sinaia: „Bună seara,
Am primit multe mesaje in privat, răspundem aici:
Pe scurt, acum lapoviță sus. Ba a nins, ba a plouat. Front sudic cu temperaturi un pic prea ridicate. Chiciură peste tot. Vânt puternic de ieri, prezent pe prognoze până duminică inclusiv.
Se lucrează sus, dar cu 80-100 km la oră nu faci mare lucru. Și oricum, nu zăpadă artificială în golul alpin.
PS: nu știm când vom deschide primele pârtii la 2000. Pe ploaia asta e cam greu să dai speranțe pe internet. Voiam cu toții un 1 decembrie sus, poate reușim, dar acum chiar nu știm.
Pe de altă parte ce se întâmplă sus e bine. Se formează o bază cu priză bună, care ne va fi de folos. Să fie frig!
Zile frumoase!”
Zona Bâlea Lac a rămas izolată, telecabina e oprită, Transfăgărășanul e închis
Accesul în zona turistică Bâlea Lac, din munţii Făgăraş, nu se poate face deloc vineri, după ce telecabina a fost oprită, iar traficul pe Transfăgărăşan este închis, din cauza condiţiilor meteo, au precizat pentru Agerpres reprezentanţi ai societăţii care deţin telecabina.
De asemenea, o pană de curent afectează şi zona turistică Bâlea, unde există câteva cabane, dar şi o staţie meteorologică şi sediul Salvamont, scrie Antena 3.
Vineri a fost blocat traficul şi spre staţiunea Păltiniş, timp de mai multe ore, din cauza arborilor căzuţi pe carosabil, potrivit Poliţiei. În prezent se poate circula spre Păltiniş.