(Foto) O șoferiță  a vrut să parcheze, dar a încurcat pedalele: „A găsit soluția la lipsa locurilor de parcare. Acum mai are unul loc în spate”

Last Updated on noiembrie 5, 2024 (Foto) O șoferiță  a vrut să parcheze, dar a încurcat pedalele: „A găsit soluția la lipsa locurilor de parcare. Acum mai are unul loc în spate” 1

A vrut să parcheze, însă, din cauza neatenţiei la volan, a încurcat comenzile maşinii automate şi a ajuns cu autoturismul peste o bordură. Deşi a scăpat de amendă, a trebuit să plătească o firmă de tractări pentru a-şi recupera autoturismul. Cât despre pagube, acestea vor fi suportate de compania de asigurări. Nu va uita însă această păţanie, dar nici reacţiile trecătorilor, care s-au amuzat.

O șoferită din Constanța a vrut să parcheze, dar a încurcat comenzile maşinii automate. Aşa se face că, pe fondul neatenţiei şoferiţei, manevra greşită de a parca a făcut ca autoturismul să cadă peste bordura din faţa unui hotel. O roată este suspendată, iar cealaltă este proptită în bordură, de altfel este singurul motiv pentru care autoturimul nu a ajuns pe faleza pietonală, scrie Observator Tv.

“Foarte reuşită pot să spun. Mai frumos aşa, mai elegant”, spune un trecător.
Speriată de boacăna comisă, femeia s-a făcut nevăzută, nu înainte de a suna la o firmă privată de tractări auto. La faţa locului, muncitorii au ajuns cu o macara pentru a ridica maşina. Întreaga scenă a fost urmărită şi de poliţiştii veniţi la faţa locului să vadă grozăvia.

(Foto) O șoferiță  a vrut să parcheze, dar a încurcat pedalele: „A găsit soluția la lipsa locurilor de parcare. Acum mai are unul loc în spate” 2

(Foto) O șoferiță  a vrut să parcheze, dar a încurcat pedalele: „A găsit soluția la lipsa locurilor de parcare. Acum mai are unul loc în spate” 3

Incidentul, considerat de agenţi o tamponare fără victime, a scăpat-o pe femeie de amendă, iar costurile pentru stricăciuni vor fi suportate de RCA.
“S-a panicat. Vreo domnişoară, vreo doamnă. Probabil, sigur a fost femeie, nu?”, spune un alt trecător.

Imaginile au fost postate pe rețelele de socializare și au stârnit un val de reacții și comentarii din partea internauților, potrivit constantatv.ro:
„A vrut să testeze garda la sol a Range-ului !!!”
„Ce lipsă de educație, să parchezi pe spațiul verde”
„A vrut să fenteze taxa”

(Foto) O șoferiță  a vrut să parcheze, dar a încurcat pedalele: „A găsit soluția la lipsa locurilor de parcare. Acum mai are unul loc în spate” 4
„A vrut să fugă de Poliția Locală, nu plătise parcarea!!!”
„S-a oprit să bea apă”
„Poză rară cu un Rover care merge la adăpat”
„Este un exemplu de urmat. Omul a găsit soluția la lipsa locurilor de parcare. Acum mai are unul loc în spate”
„A vrut loc în față la festival?”

Advertisements
Previous Story

Brașov. Mini-Mall în Avantgarden cu supermarket Kaufland și o galerie comercială pe 14.227 metri pătrați

Next Story

Brașov. Allen Coliban vrea referendum pentru parcul de la IUS. Consilierii vor blocuri. Se vor construi blocuri, copacii nu sunt profitabili