Last Updated on octombrie 29, 2024
Brașovenii în căutare de loc de muncă sunt invitați joi, 31 octombrie, la „Noaptea Companiilor”, un târg de joburi neconvențional.
Participanții vor vizita sediile companiilor care angajează, vor călători între companii într-un autobuz care încurajează interacțiunea cu ceilalți participanți și vor putea coborî la stația companiei care îi interesează pentru un potențial loc de muncă. Și cel mai important, vor vedea în timp real condițiile de lucru din fiecare companie, scrie Radio Romania Brasov.
Angajatorii au la dispoziție o modalitate mai directă de a-și promova valorile, simplifică procesul de recrutare și creează o legătură mai strânsă între candidați și companie. Participarea este gratuită, iar detalii suplimentare găsiți pe site-ul https://www.noapteacompaniilor.ro/
Cât durează pentru o companie să angajeze un muncitor într-o fabrică? Dar în birouri? Specialist: „Piața s-a răcit puțin”
Durata medie a procesului de recrutare pentru angajații blue collar (muncitori) este de 1-3 săptămâni în 77% din cazuri, în creștere față de 73% în 2023.
„Piața s-a răcit puțin, nu mai vedem atât de multe oportunități, iar angajații se gândesc mai mult înainte să își schimbe locul de muncă. Putem observa că fluctuația de personal a scăzut, ceea ce sugerează o tendință de stabilizare. În sectorul blue collar, recrutarea a devenit mai ușoară decât pentru white collar, care rămâne o provocare,” a declarat Sorina Donisa, președinte AFSRU și CEO Prohuman România, citat de wall-street.ro.
În cazul angajaților white collar, 41% dintre procesele de recrutare durează între 4 și 6 săptămâni, o creștere față de 36% în anul precedent. Această situație reflectă complexitatea și exigențele rolurilor specializate, unde găsirea talentelor potrivite necesită mai mult timp și resurse.