Last Updated on octombrie 23, 2024
Surse judiciare spun că Laura Crișan, fostă Bîlcea, este cea care ar fi ordonat atentatul cu bombă de la Arad, în care tatăl său, Ioan Crișan a murit în urma exploziei mașinii.
Femeia a fost căsătorită cu deputatul Sergiu Bîlcea, care deținea două firme de transport. După un divorț cu cântec, cei doi au ajuns în instanță din cauza averii. De profesie avocat, Laura Crișan ar fi avut probleme financiare serioase.
„În timp ce era vânată de creditori, pe de o parte, firma lui Ioan Crișan, reprezentată de fiica acestuia, avocata Laura Bîlcea, a deschis mai multe procese, în încercarea de a recupera bani de la datornici. În unele cazuri, eforturile au fost zadarnice… După divorț, Laura și Sergiu Bîlcea au ajuns să se judece pentru una dintre afacerile cu TIR-uri, care, conform site-ului totalfirme.ro, are o cifră de afaceri impresionantă.
Judecătorii au constatat, însă, că femeia nu mai avea niciun drept în cadrul societății comerciale. Fiica omului de afaceri din Arad ucis în explozia cu bombă povestește cum a fost atacată cu cuțitul de fostul soț, deputatul Sergiu Bîlcea. Relațiile dintre cei doi au fost o lungă perioadă foarte tensionate, femeia amenințând cu dezvăluiri”, scrie antena3, conform Adevarul.
Cu privire la asasinatul în care a fost ucis tatăl ei, Laura Crișan le-a spus anchetatorilor că nu se afla acolo în ziua respectivă. Aceasta a susținut recent că a fost audiată o singură dată de la moartea tatălui său și că nu știe absolut nimic despre anchetă. Femeia a mai spus presei că nu a primit măcar un telefon din partea poliției în legătura cu desfășurarea anchetei.
Fiica lui Crișan a preluat integral afacerile tatălui său
Firma Primatex, specializată în transporturi rutiere de marfă, a fost preluată de fiica lui Crișan, Laura Oana Bîlcea, care anterior deținea 10% din companie. În prezent, aceasta apare ca asociat unic, administrator și beneficiar al societății, care în anul 2021 a avut o cifră de afacere de 3.01 milioane lei și un profit de 408.000 lei, într-o ușoară scădere față de anul precedent. Firma are 6 angajați iar datoriile au scăzut de la 488.000 lei la 136.000 lei.
Laura Bîlcea a preluat și afacerea cu somn african, unde, de asemenea, a ajuns să dețină 100% din business. Conform informațiilor din Monitorul oficial, fiica lui Crișan a preluat părțile sociale, ca unic moștenitor al acestuia. Astfel, de la data de 19 octombrie, ”ca urmare a decesului asociatului Crișan Ioan, părțile sociale în număr de 10, deținute de acesta, vor reveni asociatei Bîlcea Laura-Oana ca și moștenire”, se arată în hotărârea adunării generale a asociaților. La aceeași dată s-a hotărât și revocarea lui Crișan din funcția de administrator și numirea fiicei sale în această poziție, cu o durată a mandatului de 99 de ani, potrivit Fanatik.
Crimatex SRL a înregistrat o creștere semnificativă a cifrei de afaceri, de la 3,09 milioane lei (în 2020) până la 4,55 milioane lei (în 2021), un profit de 35.500 lei, dar și datorii de 1,04 milioane lei, cu 300.000 de lei mai mari decât în 2020.
După această tranzacție, Laura Bîlcea a preluat controlul și asupra celei de-a treia companii, Crimatex Solar Energy, cu obiect principal de activitate ”producția de energie electrică”. Firma îi are ca asociați pe fiica lui Crișan (50%) și Crimatex SRL (50%), însă este considerată inactivă din 2017, data la care a depus ultimul bilanț la Ministerul Finanțelor Publice.