Aeroportul Brașov. Fly Lili anunță o reducere de 20% la biletele de avion. Destinațiile propuse

Last Updated on octombrie 15, 2024 Aeroportul Brașov. Fly Lili anunță o reducere de 20% la biletele de avion. Destinațiile propuse 1

Compania aeriană Fly Lili a lansat astăzi o reducere de 20% a prețului pentru biletele de avion pentru toate cele 6 destinații spre care compania aeriană românească oferă zboruri de la Aeroportul Brașov: München, Stuttgart, Nürnberg, Roma, Madrid și Istanbul, anunță Biz Brașov.

Iată oferta celor de la Fly Lili pentru pasagerii care vor pleca de la sau vor ateriza la Aeroportul din Brașov:
În această toamnă, e timpul să-ți faci bagajele și să pornești spre următoarea ta aventură!
Cu FlyLili, bucură-te de 20% REDUCERE la toate zborurile din Brașov către unele dintre cele mai atractive destinații:
➡️München➡️Stuttgart➡️Nürnberg➡️Roma➡️Madrid➡️Istanbul

Fie că explorezi orașe noi sau îți planifici vacanța de iarnă, acum este momentul perfect pentru a evada!
Perioada de călătorie: 15 octombrie 2024 – 29 martie 2025
Rezervă acum și economisește pentru vacanța ta de vis!”

Venituri proprii în valoare de 6,7 milioane de lei, realizate de Aeroportul Braşov
Regia Autonomă Aeroportul Internaţional Braşov – Ghimbav a realizat venituri proprii în valoare de 6.374.470 de lei până la data de 30 septembrie. Această sumă va fi inclusă în bugetul regiei, o decizie în acest sens urmând a fi luată de aleşi în şedinţa de plen de joi, 17 octombrie, când va fi votată rectificarea bugetului Consiliului Judeţean Braşov, scrie bzb.ro.

Pe de altă parte, în şedinţa amintită, aleşii vor vota şi rectificarea bugetului regiei. Astfel, administratorii Aeroportului Internaţional Braşov – Ghimbav solicită acordul consilierilor judeţeni pentru transferul unor sume între capitolele bugetare, fără ca valoarea totală a cheltuielilor să fie modificată.

Printre altele, regia a decis să renunţe la planul iniţial, ce viza achiziţia a 3 autovehicule şi va achiziţiona doar unul. Suma disponibilizată – 254.000 lei – va fi transferată pentru investiţii în sistemul control acces ascensoare şi uşi oscilante (186.000 lei), pentru plata unor servicii asigurate de terţi (67.500 lei) şi pentru plata taxei de mediu (500.000 lei).
Pentru acest an, bugetul total al Aeroportului Internaţional Braşov – Ghimbav este estimat la 47.823.560 lei.

Previous Story

Brașov. Soțul și-a ucis soția. Paza blocului nu a putut interveni. Ce spun procurorii